Protocol de colaborare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență și E.ON România luptă pentru reducerea victimelor în urma incendiilor



Campania națională de informare și educație preventivă „FOC – Flăcările Omoară Copii”
Campania națională de informare și educație preventivă „FOC – Flăcările Omoară Copii”

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și E.ON România au încheiat pe 6 septembrie un protocol de colaborare privind derularea în comun a unor campanii de informare, prevenire și conștientizare a cetățenilor asupra pericolelor la care sunt expuși în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.
Protocolul, al cărui obiectiv principal este reducerea numărului incidentelor și, implicit, al victimelor, este primul de acest fel încheiat între IGSU și o companie din sectorul energetic din România.
Statisticile IGSU arată că, anual, sute de persoane și-au pierdut viața în incendii, intoxicații cu monoxid de carbon sau ca urmare a exploziilor. Din cele circa 40.000 de incendii produse în România în perioada 1 ianuarie 2010 – 31 iulie 2012, mai mult de jumătate (56%) au avut loc în locuințe și gospodării, iar din cele 1.263 de victime ale acestor incidente, 152 au fost copii. Frank Hajdinjak, director general al E.ON România, a declarat că „încheierea parteneriatului cu IGSU reprezintă pentru compania noastră un pas major în cadrul eforturilor depuse constant în ultimii ani pentru prevenirea și reducerea numărului evenimentelor tragice”.
„FOC – Flăcările Omoară Copii”
În zona de activitate a E.ON Gaz Distribuție, numai anul trecut, 23 de persoane au decedat din cauza asfixierii cu monoxid de carbon, iar alte 52 de persoane s-au aflat la un pas de moarte din cauza intoxicației cu monoxid de carbon. Tot anul trecut, cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte 12 au avut de suferit în urma unor explozii sau incendii cauzate, în cea mai mare parte, de manevrarea greșită a aparatelor sau de improvizațiile efectuate la instalațiile interioare sau alimentate cu gaze naturale.
Parteneriatul dintre IGSU și E.ON România este prevăzut să se dezvolte pe mai multe componente, iar prima acțiune lansată împreună este Campania națională de informare și educație preventivă„FOC – Flăcările Omoară Copii”. Reprezentanții E.ON România au completat că obiectivele comune ale parteneriatului încheiat între IGSU și E.ON România vizează conștientizarea publicului țintă, „cetățeanul fiind un partener extrem de important în procesul de gestionare a situațiilor de urgență. Rolul său devine unul major prin însușirea și aplicarea informațiilor care vin din partea instituțiilor abilitate, în special în sfera asigurării securității în utilizarea surselor de energie”.


Frank Hajdinjak, director general al E.ON România
Frank Hajdinjak, director general al E.ON România
Marcel Lucaciu, Frank Hajdinjak, Raed Arafat
Marcel Lucaciu, Frank Hajdinjak, Raed Arafat
Campania națională de informare și educație preventivă „FOC – Flăcările Omoară Copii”
Campania națională de informare și educație preventivă „FOC – Flăcările Omoară Copii”