Măsuri

Inspectoratul în Construcții cere anularea autorizației date ilegal pentru construirea unui bloc în Sfântu Ilie

Blocul ridicat între case
Blocul ridicat între case

Ridicarea unui ansamblu de blocuri pe strada Dealul Crucii din satul Sf. Ilie, din comuna Șcheia, într-o zonă de case și în care nu există rețea de canalizare, a provocat nemulțumirea locuitorilor din zonă. Oamenii s-au adresat cu o petiție, luna trecută, Primăriei Șcheia și au solicitat „reconsiderarea și reanalizarea proiectului” invocând că vecinătatea blocurilor va conduce la „lipsa intimității, aglomerarea zonei, alți factori fizici și morali”, dar fără nici un rezultat. Aceeași petiție, îndreptată către Inspectoratul Județean în Construcții Suceava, a condus la verificarea aspectelor semnalate și la concluzia că blocul se construiește cu încălcarea legii. Potrivit inspectorilor, blocul aflat în deja în execuție, format din demisol, parter, două etaje și mansardă, are autorizație emisă de administrația locală din Șcheia în data de 20 februarie a.c..
„În zonă urmează a se construi ansamblul de locuințe colective Imperium Rezidence, format din 7 blocuri de locuințe, pentru care există o documentație de urbanism PUZ, aprobată prin hotărârea Consiliului Local al comunei Șcheia nr. 79 din 29 noiembrie 2017. Întrucât autorizația de construire pentru blocul nr.1 aflat în execuție a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, instituția noastră a aplicat amendă contravențională în baza art. 26 alin. (1) lit. i din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (…), urmând ca în virtutea art. 12 alin. (2) din aceeași lege să sesizeze Instituția Prefectului – Județul Suceava pentru a se cere anularea acesteia de către instanța de contencios administrativ”, ne-a informat, la sfârșitul săptămânii trecute, inspectorul-șef al Inspectoratului Județean de Construcții Suceava, dr. ing. Daniela Crăciunescu.
Solicitarea de anulare în instanță conduce, potrivit legii, la oprirea lucrărilor până la soluționarea în fond a cauzei
Art. 26 alineatul 1 lit. i din Legea nr. 50/1991 prevede că sunt contravenții următoarele fapte: emiterea de autorizații de construire în lipsa unui drept real asupra imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizația de construire; în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, aprobate potrivit legii; în baza unor documentații incomplete sau elaborate în neconcordanță cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conținutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu conțin avizele și acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii; în lipsa expertizei tehnice privind punerea în siguranță a întregii construcții, în cazul lucrărilor de consolidare; în baza altor documente decât cele cerute prin această lege.
În ceea ce privește art. 12 din actul normativ menționat, acesta prevede la alineatul 1 că autorizațiile de construire emise cu încălcarea prevederilor legale pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ și că anularea poate fi cerută și de către prefect, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții. Următorul alineat, (2), precizează că,
prin introducerea acțiunii, autorizația de construire se suspendă de drept și, pe cale de consecință, instanța va dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea în fond a cauzei.

Construcția a fost aprobată de către Consiliul Local Șcheia, cu încălcarea legislației

Recomandări