Inspectoratele SRI au fost desființate, a apărut Direcția Programe de Comunicare a SRI



Noua structură organizatorică a SRI desființează inspectoratele, creează Direcția Programe de Comunicare, ințiază o Strategie de Informații a SRI și un nou sistem de gestionare a carierei ofițerilor, dezvoltă analiza din surse publice și extinde cooperarea cu serviciile din NATO și UE.
Potrivit site-ului SRI, începând cu 1 iulie a intrat în vigoare noua schemă de organizare a Serviciului Român de Informații, aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în data de 25 martie 2008.
„Noua structură a SRI reprezintă un reper important în cadrul amplului proces de transformare, început în 2007, destinat debirocratizării și eficientizării activității de intelligence. În acest proces, SRI a beneficiat de consilierea unor experți din cadrul unor prestigioase servicii de informații din statele membre NATO”, informează site-ul SRI.
Reorganizarea SRI, care a avut loc și la nivelul unităților centrale, dar și în cele cele teritoriale, a fost inițiată pe trei coordonate.
Prima este „creșterea capacității operaționale printr-un management modern al activității de informații”, pentru care s-au luat mai multe măsuri.
Astfel, potrivit SRI, s-au desființat Inspectoratele SRI, considerate ca structuri intermediare de decizie, pentru „o mai bună cooperare pe orizontală și o capacitate de reacție ridicată în situații de criză”.
De asemenea, s-a dispus creșterea capacității de analiză și prognoză și extinderea evaluărilor cu privire la oportunitățile de promovare a intereselor strategice ale României.
O altă măsură vizează elaborarea unei Strategii de Informații a SRI, prin dezvoltarea unor documente de planificare moderne, adaptate sistemelor existente în statele membre NATO și UE.
Noua structură de organizare vizează definirea unui nou sistem de management al carierei de ofițer de informații, care să constituie un „reper pentru atragerea în sistem a expertizei pe zone critice pentru securitatea națională”.
De asemenea, reorganizarea se referă la trecerea „la un sistem de planificare de tip corporatist, orientat spre alocarea resurselor pe priorități, în cadrul unor programe multianuale”.
Cea de-a doua coordonată a noii scheme de organizare vizează dinamizarea activității SRI și adaptarea la noile riscuri de securitate.
Astfel, SRI arată că, în urma deciziilor Summit-ului NATO de la București, a apărut o „abordare extinsă” a noilor riscuri de securitate cibernetică, energetică, precum și cele vizând noile forme de terorism, criminalitate transfrontalieră, proliferare a armelor de distrugere în masă.
SRI a extins colaborarea cu serviciile similare din state membre NATO și UE, în gestionarea amenințărilor comune de securitate și în definirea unui concept de cooperare internațională a SRI.
De asemenea, SRI a dispus dezvoltarea analizei din surse deschise și a unor „zone de expertiză specializată care să constituie baza pentru un management modern al sistemelor IT ale SRI”.
Cea de-a treia coordonată a reorganizării SRI se referă la o nouă orientare și deschidere spre dezvoltarea cooperării cu societatea civilă.
Astfel, a fost înființată o Direcție Programe de Comunicare, „cu responsabilități pe dezvoltarea comunicării active cu media și promovarea culturii de securitate”.
De asemenea, a fost dispusă dezvoltarea cooperării cu mediul universitar, în derularea în comun a unor proiecte de cercetare academică în zona securității naționale. O altă măsură este îmbunătățirea cooperării cu mediul academic a programelor proprii de formare profesională în domeniul informațiilor și intelligence.
Potrivit SRI, reforma implică o mai bună gestionare a vulnerabilităților interne și a riscurilor de securitate, dar și „sesizarea oportunităților de promovare a intereselor strategice ale României”.
SRI precizează că procesele interne de transformare se vor derula în continuare, conform principiilor și reperelor incluse în „Viziunea Strategică 2007-2010”.