Educație

Inspectoratele școlare vor primi și rezolvarea la subiectele pentru disciplinele reale



Inspectoratele școlare vor primi și rezolvarea la subiectele pentru disciplinele reale
Inspectoratele școlare vor primi și rezolvarea la subiectele pentru disciplinele reale

Elevii care susțin în 2007 examenele naționale vor cunoaște în 16 februarie variantele definitive de subiecte pentru toate probele scrise, iar pentru disciplinele reale, inspectoratele școlare vor primi în scris și rezolvarea, a declarat, luni, Mihail Hărdău, ministrul Educației și Cercetării.
Mihail Hărdău a spus că publicarea, în 16 februarie, pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării (MEdC), a celor 12.200 subiecte definitive (11.300 pentru bacalaureat și 900 pentru testele naționale) de la examenele naționale are drept scop diminuarea interesului pentru meditații și acordarea unor șanse egale tuturor candidaților.
„Am hotărât modificarea metodologiei examenelor naționale după incidentele din vara lui 2006. Modificarea metodologiei presupune, printre altele publicarea pe site-ul MEdC a subiectelor de la probele scrise ale examenelor naționale. Aceste modificări sunt în interesul elevilor, dar și al profesorilor și crește calitatea educațională”, a precizat ministrul Educației.
Mai mult, până în 28 februarie, Inspectoratele școlare vor distribui gratuit la toate unitățile de învățământ variantele de subiecte și rezolvările.
În următoarele două luni, Serviciul Național de Evaluare și Examinare (SNEE) va face și traducerea tuturor variantelor de subiecte în limbile minorităților naționale, conform metodologiilor.
Subiectele au grad de dificultate mediu, fiecare variantă conținând probleme sau întrebări cu grade diferite, pentru a permite evaluarea corectă a performanțelor elevilor.
Variantele afișate pe site-ul MEdC în 15 ianuarie rămân în dezbatere publică timp de o lună, cei interesați având posibilitatea să atenționeze cu privire la itemii ale căror soluții sunt interpretabile. „Dacă vor fi semnalate cazuri de subiecte care necesită reformulări, variantele respective vor fi revizuite, urmând ca forma definitivă să fie publicată în 17 februarie”, a mai spus Hărdău.
La realizarea subiectelor au participat aproape 850 de cadre didactice, 24 fiind angajați și în 2006 ai SNEE, în perioada incidentelor de la examenele naționale, șapte fiind angajați în octombrie, iar 813, cadre didactice din țară.
Profesorii care au lucrat strict la realizarea subiectelor vor fi plătiți cu nouă lei pe oră. Realizarea celor 12.200 de subiecte a însemnat aproximativ 25.000 de ore de muncă. Potrivit ministrului, costurile examenelor naționale vor fi mai mici cu aproximativ 30 la sută față de 2006, prin schimbarea metodologiei de lucru.
Bacalaureatul se desfășoară potrivit graficului. Astfel, între 1 și 11 mai va avea loc înscrierea candidaților, iar în 15 iunie se vor încheia cursurile pentru clasa a XII-a. Susținerea probelor de bacalaureat va avea loc după următorul program: 25-26 iunie – limba și literatura română (proba orală), 26-27 iunie – limba și literatura maternă (proba orală), 27-28 iunie – limba și literatura modernă (proba orală), 29 iunie – limba și literatura română – proba a (probă scrisă), 2 iulie – limba și literatura maternă – proba c (proba scrisă), 3 iulie – proba obligatorie a profilului – proba d (probă scrisă), 4 iulie – o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării – proba e (probă scrisă sau practică), 5 iulie – o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare – proba f (probă scrisă sau practică), 7 iulie – afișarea rezultatelor (până la ora 16.00) și depunerea contestațiilor (orele 16.00 – 20.00) , 8-9 iulie – rezolvarea contestațiilor, 10 iulie – afișarea rezultatelor finale.
Sesiunea septembrie 2007 a bacalaureatului va fi susținută după următorul program: 16 – 20 iulie – înscrierea candidaților; 20 august – limba și literatura română (proba orală); 21 august – limba și literatura maternă (proba orală); 22 august – limba și literatura modernă (proba orală); 23 august – limba și literatura română – proba a (probă scrisă); 24 august – limba și literatura maternă – proba c (probă scrisă); 27 august – proba obligatorie a profilului – proba d (probă scrisă); 28 august – o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării – proba e (probă scrisă sau practică); 29 august – o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare – proba f (probă scrisă sau practică); 31 august – afișarea rezultatelor (până la ora 16.00) și depunerea contestațiilor (orele 16.00 – 20.00); 1-2 septembrie – rezolvarea contestațiilor; 3 septembrie – afișarea rezultatelor finale.
Calendarul testelor naționale este următorul: 14-25 mai – înscrierea candidaților; 8 iunie – încheierea cursurilor pentru elevii claselor a VIII-a; 18 iunie – Limba și literatura română; 19 iunie – Limba și literatura maternă; 20 iunie – Matematică; 21 iunie – Istoria românilor sau Geografia României; 24 iunie – afișarea rezultatelor (până la ora 16.00); depunerea contestațiilor (între orele 16.00 – 20.00); 25-27 iunie – rezolvarea contestațiilor; 28 iunie – afișarea rezultatelor finale (până la orele 16.00).



Recomandări

Peste 400 de dascăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani
Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Ștefanistul David Palaghianu și prof. Petru Crăciun sunt în India, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Ștefanistul David Palaghianu și prof. Petru Crăciun sunt în India, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Ștefanistul David Palaghianu și prof. Petru Crăciun sunt în India, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar

Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar
Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar