„Exemplu”

Inspectoarea șpăgară

– Un profesor s-a autodenunțat la IȘJ, nemulțumit că, deși a dat șpagă unui inspector pentru a se titulariza, problema nu i-a fost rezolvată în întregime și nici banii returnați
– Adjunctul șefului IȘJ, Niculai Barbă, a declarat: „se întâmplă lucruri foarte grave, au fost puși lupi paznici la oi, iar dacă cele reclamate se confirmă și se demonstrează, această persoană nu mai are ce căuta în Inspectoratul Școlar”
Acuze grave planează asupra unui inspector școlar de specialitate din Inspectoratul Școlar. Cu toate că nu i-a dat numele, inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă a declarat că „o inspectoare, care mai face parte și din comisia care verifică mobilitatea cadrelor didactice, este acuzată că împreună cu alte trei persoane din IȘJ a titularizat ilegal și contra unei sume de bani un cadru didactic, care nu luat examenul din 2004”. Cu alte cuvinte, inspectoarea în cauză este acuzată ca a luat mită pentru a instala un cadru didactic titular pe un anumit post. Tot scandalul a izbucnit în momentul în care profesorul titularizat „contra cost” a dorit să se transfere de la școala în care „s-a titularizat” la o altă școală, dar nu a putut face acest lucru, pentru că a fost „sfătuit” să renunțe, întrucât IȘJ-ul verifică toate deciziile și ar putea fi depistat falsul. Nemulțumit că a dat bani fără să i se rezolve problema, și de teamă să nu fie depistat, profesorul s-a autodenunțat. Astfel, acesta a venit la IȘJ și i-a spus adjunctului Barbă întreaga poveste și faptul că i-a cerut inspectoarei banii înapoi, însă a primit răspuns că nu-i mai poate primi, întrucât aceștia au fost împărțiți cu o altă persoană implicată în „afacere”, care acum nu mai este în Inspectoratul Școlar. Niculai Barbă a declarat că „se întâmplă lucruri foarte grave, au fost puși lupi paznici la oi, iar dacă cele reclamate se confirmă și se demonstrează, această persoană nu mai are ce căuta în Inspectoratul Școlar”. Barbă a mai declarat că o comisie va cerceta aceste aspecte, iar dacă probele aduse vor demonstra că inspectorul se face vinovat de comiterea unor fapte de natură penală, vor fi sesizate organele de cercetare. Pentru că este foarte posibil ca și organele de cercetare penală să fie sesizate în legătură cu acest caz, Niculai Barbă nu a precizat numele inspectorului „șpăgar” și nici pe cel al complicilor săi, însă a declarat că va furniza informații suplimentare și detaliate în momentul în care profesorul în cauză va veni cu martori care cunosc această situație, martori care, după cum susține Barbă, există.

Recomandări

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei