– Cu puțin timp în urmă, IȘJ a demarat o anchetă asupra inspectorului Răileanu, acuzat de o „atitudine necorespunzătoare funcției pe care o are”
– Încheiată la scurt timp după ce a demarat, fără vreo soluționare concretă, ancheta asupra inspectorului Răileanu va începe din nou, la autosesizarea Consiliul de Administrație al IȘJ
– Nici un inspector școlar și nici un educator nu dorește însă să facă parte din noua comisie de anchetă, de teamă că „problema nu se va rezolva și vor avea necazuri”
Cazul inspectorului școlar pentru învățământ preșcolar Daniela Răileanu revine în atenția IȘJ-ului. Deși cu puțin timp în urmă, IȘJ a demarat o anchetă în urma unor reclamații care i se aduceau inspectorului, anchetă care s-a încheiat la scurt timp fără vreo soluție concretă, cu câteva zile în urmă, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar s-a autosesizat cu privire la acest caz și s-a dispus reluarea cercetărilor. Asta pentru că, așa cum a declarat inspectorul școlar adjunct Niculai Barbă, „comisia care a anchetat inițial cazul inspectorului Răileanu s-a oprit numai la primele două pagini ale reclamației și a formulat o concluzie, deși șirul acuzațiilor era mult mai mare și existau și probe la dosar în acest sens”. Trebuie precizat faptul că în urmă cu puțin timp, atunci când IȘJ a demarat prima anchetă asupra inspectorului Răileanu, Niculai Barbă a precizat că aceasta este reclamată cu privire la activitatea prestată în cadrul instituției, dar și cu privire la atitudinea necorespunzătoare funcției pe care o are, de care a dat dovadă în timpul unor inspecții școlare. Problema se complică abia acum când, deși Consiliul de Administrație al IȘJ s-a autosesizat și se dorește reînceperea cercetărilor asupra inspectoarei Răileanu, Barbă, care a fost desemnat să întocmească o nouă comisie, nu are oameni cu care să lucreze. „Majoritatea cadrelor didactice care au făcut parte din prima comisie au declarat că nu mai vor să fie implicate în cercetările care urmează, în timp ce alte educatoare cărora le-am cerut să facă parte din comisie au refuzat acest lucru pentru că se tem că problema nu se va rezolva, iar ele vor avea apoi necazuri”. Așadar, adjunctul Niculai Barbă se află în imposibilitatea de a forma o comisie care să cerceteze acuzațiile care i se aduc Danielei Răileanu, motiv pentru care a declarat că este nevoit să ceară în acest sens ajutor de la Ministerul Educației și Cercetării. Până la întocmirea acestei comisii, Niculai Barbă a declarat că va verifica personal toate documentele din reclamație, „și o voi invita pe inspectorul Răileanu să dea niște declarații”. Barbă a mai menționat că „membrii primei comisii care au studiat dosarul de reclamații au declarat că s-au oprit la primele două pagini, pentru că în cele care urmează acuzațiile care i se aduc doamnei Răileanu sunt extrem grave și nu e de competența lor să le verifice”. În ceea ce privește acuzațiile la adresa acestui inspector școlar, Barbă a precizat că „unele dintre ele sunt postate si pe forumul de discuții al IȘJ-ului”. Dintre acestea precizăm doar câteva, cum ar fi faptul că „și-a aranjat concursul pentru ocuparea postului din anul 2002, aducând drept contracandidată o colegă de clasă, care s-a retras strategic înainte de concurs”, sau a „ținut postul unei educatoare plecate în Italia, care venea anual să-și problema cu doamna inspector”. Urmează așadar, instituirea unei comisii, fie cu educatori din județ, fie cu reprezentanți de la Minister, care să verifice dacă toate acuzele care i se aduc inspectorului sunt reale și pot fi probate.





