Peste 5,5 milioane de contracte de muncă, pentru care se plătesc contribuții la sistemul de asigurări sociale, sunt active în România, iar numărul angajaților a ajuns la 5.067.497, a anunțat Inspecția Muncii (IM).
Potrivit sursei citate, în Registrul General de Evidență a Salariaților sunt înregistrate 5.513.496 contracte individuale de muncă active pentru care se plătesc contribuții la sistemul de asigurări sociale.
„Un salariat poate avea mai multe contracte individuale de muncă”, precizează IM.
IM administrează baza de date Registrul General de Evidență a Salariaților, fiecare angajator având obligația să înființeze și să transmită la inspectoratul teritorial de muncă un registru general de evidență a salariaților și de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
Angajatorii care au înființat sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, cărora le-au delegat competența încadrării personalului prin încheierea de contracte individuale de muncă, pot delega acestora și competența înființării registrului.
Au obligația de a înființa și transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă și misiunile diplomatice și oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, institutele culturale și reprezentanțele comerciale și economice ale altor state în România, pentru personalul angajat local care are cetățenia română sau reședința permanentă în România.
În Registrul General de Evidență a Salariaților sunt înregistrate doar contractele individuale de muncă și nu apar funcționarii publici, funcționarii cu statut special de la Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Apărării, Serviciul Telecomunicații Speciale, Serviciul Protecție și Pază și nici persoanele ale căror profesii sunt exercitate pe baza unor legi speciale, cabinete, birouri și persoane fizice care exercită activități cum ar fi avocat, arhitect, notar, medic, psiholog.