Inspecția Muncii: Amenzi de peste 70.000 lei pentru angajatori care nu și-au protejat lucrătorii contra caniculei

Inspectorii de muncă au verificat, în iulie, peste 1.500 de angajatori pentru a vedea dacă iau măsuri pentru protecția lucrătorilor în zilele caniculare și au aplicat amenzi de peste 70.000 de lei și 536 de avertismente, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu.Inspecția Muncii (IM) a desfășurat, în perioada 6 – 31 iulie, acțiuni de control privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale, cât și măsurile luate de angajatori privind protecția lucrătorilor în perioadele cu temperaturi ridicate.Inspectorul general de stat de la IM a precizat că au fost efectuate 1.526 de controale la angajatori care au în total 132.402 salariați.”Inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de 70.600 de lei și 536 de avertismente. În aceeași perioadă, au fost constatate 608 deficiențe, fiind aplicate 558 de sancțiuni contravenționale”, a spus Dantes Nicolae Bratu.

Recomandări

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Amenzi de 100.000 de lei și activitate sistată la o balastieră care avea autorizări expirate și exploata în afara perimetrului autorizat