Insomniile feminine



Tot mai multe femei se plâng de faptul că au insomnii, iar atunci când reușesc să adoarmă au un somn agitat. Potrivit tgcom.it, peste jumătate dintre doamnele trecute de 45 de ani spun că suferă de insomnii. Însă, nici femeile mai tinere nu sunt scutite de această problemă, peste 20 la sută dintre doamnele cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani susținând că suferă din această cauză. Cel puțin acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de Società italiana di medicina generale, pe un eșantion de 6.000 de femei care au completat un chestionar pentru evaluarea calității somnului lor. În urma analizării chestionarelor, s-a constatat că în peste o treime dintre cazurile înregistrate, tulburările de somn persistă de peste cinci ani. Doar o treime dintre femeile intervievate au declarat că aceste insomnii apar ocazional, în timp ce pentru 40% dintre respondente problemele de somn reprezintă o constantă, mai ales în cazul doamnelor trecute de 45 de ani. Lipsa somnului are consecințe nefaste asupra calității vieții diurne, cum ar fi somnolența și accesele de somn, de care se plâng peste o treime dintre persoanele intervievate. Pentru cele mai multe dintre acestea este vorba de un fenomen ocazional. Există totuși 6-7 procente de doamne, care, din cauza somnului, au probleme la serviciu sau la volan. În ceea ce privește tratamentele, aproape jumătate dintre femeile intervievate au declarat că nu iau nici un fel de medicament. În același timp, studiul confirmă și procentul ridicat de respondente care au optat pentru automedicație, acestea reprezentând 58 la sută din eșantion. Aproape toate femeile cu probleme de somn au declarat că au consultat medicul sau farmacistul, însă și homeopatul reprezintă o alternativă. În ceea ce privește terapiile, medicul a prescris în 90 la sută dintre cazuri un medicament. În cazul persoanelor care au optat pentru „automedicație“, două treimi dintre acestea au ales produsele fitoterapeutice.