Termica devine pe zi ce trece un bulgăre tot mai fierbinte, iar finalul nu se anunță deloc fericit pentru cei care au fost implicați în falimentul acestei societăți.
Teoretic, Termica se află în insolvență, dar îmi permit să vorbesc deja de faliment pentru că nici un om cu capul pe umeri nu mai poate crede că societatea de termoficare va mai putea fi salvată și readusă pe linia de plutire.
Începând de ieri, la muribunda Termica a poposit o echipă de control de la Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași. De fapt, este o continuare a unui control întrerupt inexplicabil în aprilie 2013 și care începuse deja să scoată la iveală un șir întreg de nereguli. Este foarte probabil ca această pauză de un an și jumătate să fi fost provocată de cineva care nu dorea să se afle adevăratele afaceri derulate de societatea de termoficare, unele dintre ele cu mult pe lângă lege.
Tot ieri a ieșit la iveală că marele transfer, al angajaților Termica în curtea Primăriei Suceava, pentru a forma un departament de termoficare, nu se poate realiza legal.
Așa că cei aproximativ 150 de salariați pot să-și caute deja de lucru deoarece nimeni și nimic nu va mai scăpa Termica de la faliment.
Până să se ajungă aici, sucevenilor li s-a spus ani în șir că Termica este viitorul Sucevei, iar cetățenii au fost rugați să nu se debranșeze și să aibă încredere într-un sistem care scârția din toate încheieturile. Ulterior, societatea de termoficare a fost trimisă în insolvență, locul ei a fost luat de o societate privată, iar toate promisiunile s-au transformat în praf și pulbere.
Cineva trebuie să răspundă pentru ce s-a petrecut cu Termica, pentru că, nu-i așa, societatea nu a ajuns din greșeală în actuala situație. De-a lungul vremii s-au comis erori, s-au tras țepe, s-au făcut achiziții la prețuri supraevaluate și s-a profitat la maxim de lacunele existente.
Toate acestea au fost posibile prin implicarea nemijlocită a unor persoane, a unor oameni care au avut cuțitul și pâinea în mână și care acum tremură la gândul că potlogăriile lor vor ieși la iveală.
Au toate motivele să nu doarmă liniștiți, pentru că frauda de la Termica este de multe sute de milioane de euro, iar când iureșul va veni DNA pe mulți va priponi.