Mânz.”A fi peste seninul verii/ Sedus de viață ca de-un dor/ Mânz tânăr degustând lumina/ Sălbatic și ne-ncrezător” – zice Mircea Micu într-una dintre poeziile sale. Mult s-au gâlcevit lingviștii pe obârșia incertă a vorbei ”mânz”, unii socotind că vine spre noi, prin veac, din substratul traco-iliric, fără dovezi certe însă despre prezența lui în graiurile daco-getice. O apropiere s-a făcut și cu albanezul mëz, mës (dialectele gheg și tosc), mânzul iepei, considerat cuvânt autohton de sorginte iliră, în timp ce alți lingviști propun latinescul ”mandius” (pui care suge, al iepei, al vacii etc.), predominant în spațiul italic și în cel carpato-balcanic. Românii i-au găsit loc în expresia „a se ține ca mânzul după iapă”, Zaharia Stancu preluând-o în scrierile sale: „Mergem. Ei doi înainte, eu după ei, mânz.” Vițelului înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani, îi zicem mânzat, dicționarele etimologice îndemnându-ne să-l comparăm tot cu un albanez: mëzat. Zice Marin Preda: ”Veneau… cu cefile lor ca de mânzați.” (C. Voinescu). Oiște. ” După sfaturile date lui Ion, Titu Herdelea îi atrage atenția acestuia, la despărțire: „Ia seama, Ioane, să nu dai cu oiștea în gard!” Ion, personajul central din romanul lui Rebreanu, îi ia locul, de astă-dată, lui Ieremia din faimoasa expresie populară, al cărui nume este atestat de o veche sărbătoare creștină de pe vremea când în biserica românească se boscorodea în slavonă: Ieremiinŭ dĭnĭ, ziua (prorocului) Ieremia, suprapusă, cred specialiștii, peste Eurymene-Dan, o altă sărbătoare, dar geto-dacă, de unde ar veni și Arminden. Carul e latinesc (carrus), dar ”oiștea” e bulgărească (oište), cu sens de proțap. Și proțapul, și jalba, înfiptă în vârful acestuia spre a fi văzută mai bine de domnitor, și rogojina aprinsă în cap, sunt slave (bulgărești) – procĕpŭ, procep – žalĭba, žalba – rogožĭna. Zice Scriban în Dicționarul său, de la 1939: ”Cu rogojina’n cap și cu jalba’n proțap.” (C. Voinescu).Psalm. ”Ce-ai făcut din mine?/un cireș înflorit/un tâlhar mai dulce/ca vinul sfințit//un tâlhar mai dulce/ca vinul cu miere/un pustnic ce duce/luna-n ciubere//ce-ai făcut din mine?/un lup și-o pădure/îmi bați în inimă/cu o secure//îmi bați în inimă/îmi bați în tâmple/atâta primavară/n-am crezut c-o să se-ntâmple//ce-ai făcut din mine?/un sfânt fugit din icoane/îmi bați în palme/(din flori) cele mai frumoase piroane//ce-ai făcut, dragostea mea/ce-ai făcut?/m-ai blestemat să-ți fiu/dumbravă-n așternut//m-ai blestemat să-ți fiu/un cireș înflorit/un lup care noaptea/bate toaca la schit.” (Constantin Preda). Totuna. Un evreu „uitase” să-și plătească impozitele, așa că fiscul i-a trimis o citație care îl obliga să se prezinte la o întrevedere pentru a lămuri lucrurile. Omul era destul de îngrijorat. Așa că i-a cerut sfatul celui mai bun prieten, iar acesta i-a spus: ” Nu prea mă pricep, dar cred că cel mai bine ar fi să te îmbraci jalnic, să te duci nebărbierit, cu hainele rupte. Astfel, li se va face milă de tine și, poate, te vor lăsa în pace”. Apoi, evreul și-a întrebat avocatul, iar acesta i-a spus tocmai invers: ” Te îmbraci la ultima fiță, îți iei ceasul de aur, Rolls-ul – trebuie să îi impresionezi. Li se va face frică de tine, de bogăția și influența ta (vor crede că ești parlamentar, ministru – știi doar că toți se orientează politic azi) și sigur te vor lăsa în pace, cu scuze”. Fiind în continuare nehotărât evreul se decide să-l viziteze pe rabin. Îi spune povestea lui, iar rabinul îi răspunde: ” Fiule, îți voi istorisi una din pildele noastre străvechi, iar asta cred că va arunca puțină lumină asupra problemei tale. Se spune că era odată o fată frumoasă, care urma să se mărite. Neștiind ce să poarte în noaptea nunții, și-a întrebat mama, iar aceasta i-a recomandat rochia neagră a bunicii, încheiată până în gât, și o eșarfă, astfel încât să i se vadă numai chipul. «Iar în patul nupțial te prezinți purtând chiloți!» Prietena ei cea mai bună, pe de altă parte, a sfătuit-o să se îmbrace cât mai sexy, cu lenjerie modernă și incitantă. «Iar în patul nupțial te prezinți, musai, fără chiloții pe tine». Evreul rămase încurcat: „Îți mulțumesc mult, rabi, dar… ce legătură are povestea asta cu mine și cu fiscul?” „Fiule, continuă rabinul înțelegător, nu contează cum te prezinți, oricum te vor…regula!”.Fălticeni. George Călinescu situa Fălticeniul între cele mai bogate tezaure spirituale ale poporului român, după București și Iași. Fălticeni este al treilea oraș din țară ca număr de scriitori autohtoni, după aceleași importante centre culturale București și Iași. Raportat, însă, la numărul de locuitori, Fălticeni se situează pe primul loc în România. Orașul a dat României zeci de oameni ai literelor de talie națională și recunoaștere mondială. Orașul a dat 16 academicieni, 12 generali și 60 de doctori în cultură și știință. Perle. Un discipol dintr-un templu Shaolin își întreabă mentorul spiritual: – Înțelepte și onorabile Maestre, ați putea să-mi spuneți care este diferența dintre o perlă și o femeie? Maestrul îi răspunde: – Diferența, mic și neștiutor scarabeu, este că perla poate fi înșirată din două părți, iar femeia dintr-o singură parte!…Discipolul, confuz, insistă: – Dar, Maestre, cu toată rușinea pentru a fi îndrăznit să contrazic înțelepciunea dumneavoastră fără margini, trebuie să vă spun că am auzit vorbindu-se despre femei care se lasă înșirate de pe ambele părți!…Cu un mic surâs misterios, Maestrul îi răspunde: – Atunci avem de-a face cu adevărate perle!