Insolite, inedite… (36). Emigrare și…bani (2)

Recuperare.În perioada anilor 1970 și 1980, România a recuperat o parte din investiția făcută în cei care se pregăteau aici și plecau apoi în Israel sau în Germania. De altfel – deși azi nu prea se menționează – familiile care formulau cereri de plecare în străinătate așteptau mai întâi să termine copiii studiile, întrucât costurile școlarizării în Israel, în SUA și în Germania erau mult mai mari. În această perioadă a anilor ’70 și ’80 însă, numărul evreilor care emigrau în Israel era mult inferior celui din perioada deceniilor 5 și 6. Perioadele de vârf ale emigrației evreiești din România sunt 1949-1952 și 1959-1962. Menționăm câteva dintre cifrele de evrei emigrați în Israel: în 1964, 26.000 de persoane, în 1968, 226, în 1970, 5.614, în 1971, 1.100, în 1972, 3.000, iar în 1973, 4.123. În total, în perioada regimului socialist au emigrat din România aproximativ 400.000 de evrei.
Germani.Emigrarea germanilor din România a avut multe elemente comune cu emigrarea evreilor, dar și aspecte specifice care o diferențiază de aceasta. Din cercetările unui autor german în Arhiva Federală de la Koblenz, rezultă că primul document care vorbește despre tratative germano-române pentru emigrarea unor sași și șvabi în Germania datează din 9 decembrie 1954. Este vorba despre o informare făcută de Hans Androwitsch, reprezentant al Asociației germanilor originari din România, cu sediul la Viena. În informare, el se referă la tratative economice româno-germane, desfășurate la Stockholm, în cadrul cărora reprezentanți ai guvernului român, pe care nu îi nominalizează, au declarat reprezentanților guvernului Germaniei Federale că România este de acord să permită emigrarea germanilor, cu condiția ca pentru fiecare german să fie achitată o taxă de răscumpărare în valoare de 1.000 de dolari. Partea germană a declarat că Germania preferă să acorde României, aflată într-o situație economică foarte grea, un credit cu o dobândă foarte mică, de 1%. Din document rezultă că în anul 1954 autoritățile germane aveau cunoștință despre aproximativ 11.000 de sași și șvabi care ar fi fost îndreptățiți să emigreze. Primul acord secret scris între Germania și România care stabilea condițiile emigrării germanilor a fost încheiat în anul 1962 prin intermediul a doi avocați, Ewald Garlepp, din Stuttgart, și Crăciun Șerbănescu. Negocierile nu au fost oficiale, ambele părți preferând acoperirea cu semnătura unor avocați. Începând din anii 1969-1970, Ewald Garlepp, cel care gestionase situația din partea germană, a fost înlocuit cu un alt avocat, Heinz-Gűnther Husch, care a rămas negociatorul acestui canal de emigrare a sașilor și șvabilor, până în anul 1989.
Deschidere.Perspectivele ca Germania să devină un partener economic important al României au înlăturat reținerile de natură ideologică față de problema emigrării germanilor. Germania Federală, aflată în plin avânt economic, importa masiv forță de muncă, mai ales din Turcia și Iugoslavia. Sașii, șvabii din România erau mult mai doriți. Acest lucru reiese cu claritate și dintr-un document din Arhiva Ministerului Federal de Externe, datat 25 noiembrie 1963, semnat de secretarul de stat Karl Carstens. Din document reiese că, la nivelul anului 1963, cifra germanilor din România care doreau să emigreze în Germania se ridicase la 100.000. Carstens propunea guvernului Germaniei să ofere României suma de 100 de milioane de mărci, în schimbul acestor germani. În perioada ocupației militare sovietice, germanii din România au suferit mult. Mulți germani a fost deportați în Uniunea Sovietică, pentru reconstrucția țării. Elitele economice au fost afectate de naționalizări și de confiscări de bunuri. Curentul general antigerman din zona sovietică de influență a lovit ființa națională a germanilor. Propaganda antigermană era fățișă. După ce nivelul de trai din Germania a crescut simțitor, această dorință s-a accentuat. „Wenigstens dort sterben!” („Măcar să murim acolo!”) a ajuns o adevărată deviză pentru foarte mulți germani. Germania Federală a dorit să recupereze o mare parte dintre germanii din România. Ei constituiau o forță de muncă bine calificată, disciplinată și loială statului german. În același timp, imigrarea unor germani ale căror părți de familie rămâneau în România se constituia ca un mijloc important de penetrare informativă a României, a „lagărului” socialist, în general și un mijloc de acțiune propagandistică în zona sovietică de influență.
Nemți. În anii 1960, cifrele de emigranți au fost mai mici. De exemplu, în anul 1969, au emigrat doar 7.861 de persoane, 2.581 de evrei și 3.439 de germani. În ianuarie 1978, la București, cancelarul Helmut Schmidt a semnat un acord secret cu Nicolae Ceaușescu, prin care cifra anuală de emigranți germani s-a stabilit la 11.000. Ca urmare a numărului mereu mai mare de cereri, această cifră a crescut. În 1980, au emigrat 15.700 de germani, în 1981, 12.000, în 1983, 15.000, în 1984, 17.000, iar în 1985, 15.000 de germani au părăsit România. Între 1986 și 1989, când situația social-economică a populației din România se degradase, au plecat din România 60.000 de germani și 6.000 de evrei. Prețul pe care Germania trebuia să-l achite pentru fiecare german care urma să emigreze se încadra între 1.800 și 11.000 de mărci, în funcție de vârstă și de calificare. Erwin Wickert, fost ambasador al Germaniei Federale la București, în perioada 1971-1976, scrie în cartea sa „Die Glücklichen Augen” („Ochii fericiți”), apărută în anul 2001, că în perioada când era ambasador la București sumele care se achitau pentru sașii și șvabii care emigrau în Germania erau următoarele: Categoria A (cazuri generale) = 1.800 mărci, Categoria B1 (studenți) = 5.500 mărci, Categoria B2 (studenți în ultimii doi ani de studiu) = 7.000 mărci, Categoria C (persoane cu studiu universitar încheiat) = 11.000 mărci, Categoria D (tehnicieni și muncitori calificați) = 2.900 mărci. Întreaga activitate a Securității în domeniul emigrării germanilor din România s-a desfășurat sub conducerea organelor centrale și locale ale Partidului Comunist. Din această cauză, toate aprecierile unor pseudo-cercetători potrivit cărora Securitatea decidea, aresta, împiedica etc., sunt neavenite. Securitatea informa și făcea propuneri, conducerea politică decidea. Exact ca și astăzi!