Insolite, inedite… (35). Emigrare și bani (1)

Adevăr.”Cei care critică politica României în privința emigrării evreilor (și, mai târziu, a germanilor) pun problema legalității și moralității acestei politici a statului socialist, prezentând-o ca și când ar fi avut loc o „livrare” – o ”vânzare” – de evrei și de germani fără voia lor, o sacrificare și o condamnabilă vânzare a lor. Dreptul de a părăsi țara, pe care România l-a acordat evreilor, este, în mod aberant, prezentat ca fiind o filă din istoria persecuției evreilor din România! Această imagine falsă este cu atât mai supărătoare cu cât etnicii români, ca și alte minorități etnice conlocuitoare, nu aveau, atunci, acest drept de emigrare liberă. Acest mod de abordare nu are nimic în comun cu cercetarea științifică și cu analiza politică imparțială. Bref: ca urmare a înțelegerilor dintre Israel și România, ambele țări – de fapt – și-au atins obiectivele. Israelul a reușit să absoarbă cetățeni de etnie evreiască, loiali, bine pregătiți profesional, în domenii importante. În același timp, România a avut deschisă calea colaborării cu SUA și Israelul, în general cu Occidentul, controlat politic, în acei ani, de SUA.” (”Vitralii”).
Decont.După venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, acesta a impus ca pentru fiecare emigrant evreu sau german să se achite sume de bani reprezentând o parte din cheltuielile statului pentru școlarizarea, formarea profesională, pentru îngrijirea sănătății și medicației, cheltuieli pe care statul român le suportase integral. (Ceea ce nu se mai calculează azi, deloc (de ce!? – n.a.). Ceaușescu era de părere că România nu poate să ofere gratuit, unor state străine, forță de muncă deja calificată. Plecarea specialiștilor evrei și germani reprezenta, pentru stat, o pierdere importantă. Absorbția forței de muncă înalt calificate de către statele cu un standard economic mai înalt ( e vorba de fenomenul de „the brain drain” – fuga, furtul creierelor – n.a.) este o problemă care a preocupat și preocupă și azi, în 2019, multe țări care au investit pentru formarea acesteia. De pildă, statul român cheltuiește aproximativ 10.000 de euro cu un tânăr până la vârsta în care ajunge să se angajeze, dacă are studii medii. Dacă urmează și studii superioare, statul cheltuiește 20.000 de euro pentru fiecare. Și atunci? Hulita ”vânzare” de evrei și de nemți nu era, cumva, o formă de recuperare, la buget, a unor investiții!?
Recuperare.În perioada anilor 1970 și 1980, România a recuperat o parte din investiția făcută în cei care se pregăteau aici și plecau apoi în Israel sau în Germania. De altfel – deși azi nu prea se menționează – familiile care formulau cereri de plecare în străinătate așteptau mai întâi să termine copiii studiile, întrucât costurile școlarizării în Israel, în SUA și în Germania erau mult mai mari. În această perioadă a anilor ’70 și ’80 însă, numărul evreilor care emigrau în Israel era mult inferior celui din perioada deceniilor 5 și 6. Perioadele de vârf ale emigrației evreiești din România sunt 1949-1952 și 1959-1962. Menționăm câteva dintre cifrele de evrei emigrați în Israel: în 1964, 26.000 de persoane, în 1968, 226, în 1970, 5.614, în 1971, 1.100, în 1972, 3.000, iar în 1973, 4.123. În total, în perioada regimului socialist au emigrat din România aproximativ 400.000 de evrei.
Organ. (Gluma e tot, cumva, legată de comandamentul păstrării ”purității”…etnice, genetice etc. ) Împăratul Verde avea trei fete. La un moment dat pleacă el la război și le spune fetelor: – Fetele mele, eu plec la război! Dacă nu o să fiți cuminți – ca în basm, mă rog! – unde vă stau picioarele, acolo vă va sta și capul! Pleacă bietul împărat la război și se întoarce după un an! O ia pe fata cea mai mare, îi arată trupul unui servitor dezbracat, și-o întreabă: – Ce este asta, fata tatii?! Răspunsul veni prompt! – Hi hi hi hi hi! – Să i se taie capu’! La fel și cu cea mijlocie! Cea mică, era foarte mirată: – Nu știu tată, ce este?! – Hai, fata mea, spune! – Dar nu știu! Te rog eu, spune-mi și mie ce este!? În fine, se lasă Împăratul înduplecat și-i spune că este un organ masculin! La care fata exclamă, mirată (încercând să-și ascundă surprinderea): – Ăsta…organ?! Să-l fi văzut, tată, pe al lui Făt-Frumos!. P.S. Nu cunoaștem finalul poveștii… Sperăm să fi fost unul cu…hapy-end!