Insolite, inedite… (22). Ovidiu

Infracțiune. „La peste un sfert de veac (iată că au trecut deja 30 de ani – n.n.) de la evenimentele din 1989, avem o țară care se surpă încetul, o țară dezbinată, un popor în cea mai mare parte sărăcit, disperat, amorțit și lipsit de orice speranță, căruia i s-a luat și mândria identității naționale. Scoatem generații în șir fără sentimentul de patrie. Să-ți iubești țara a devenit o infracțiune!” (Dinu C. Giurescu)
Adevăr. Un banc (trist) cu Bulă. Devenit patron, șef… se enervează, se supără pe unul dintre subalterni. Și îl întreabă, radical: Hei, zi-mi direct… cine e prost aici, în firmă: eu sau tu!? Subalternul: Domnu șef… toată lumea știe de mult că dumneavoastră nu angajați proști! Stop.
Blocare. Mircea Dinescu, „Indulgență de iarnă”, 1981: „Ferește-mă, Doamne, de cei ce-mi vor binele / ferește-mă de băieții simpatici / dispuși oricând la o turnătorie voioasă / de preotul cu magnetofonul sub sutană / de plapoma sub care nu poți intra fără a da bunăseara / de dictatorii încurcați în strunele harfei / de cei supărați pe propriile lor popoare / acum, când se apropie iarna / și noi n-avem nici ziduri înalte / nici gâște pe Capitoliu / doar mari provizii de îngăduință și de spaimă…” Nimic nou, sub soarele românilor, după 38 de ani, nu?
Hal. „Multe orașe are și România Mare, dar în halul Sucevei, cred că nu vor fi așa de multe. Un plăieș de-al lui Ștefan cel Mare, dacă ar ieși azi din mormânt, doar toaletele cucoanelor dacă l-ar mai frapa; încolo s’ar mira și el cum dracu’ de nu s’au schimbat prea multe. Și, slavă Domnului, nu ne-am putea plânge că avem lipsă de intelectuali, care într’o măsură s’ar mai putea sesiza câteodată; dacă nu de cele mărunte, măcar de cele mai late. Dar nimic! Îți scoate ochii praful pe strada principală; singura reacțiune e că scoți batista și te ștergi la ochi. Poate, câte odată, ești mai apatic și zici: păcătos târg!” („Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, August 1930).
Înhățare. Un radio-ascultător, în anul 2019, către ”Radio România” (că Radio Erevan a cam dat faliment, se pare, în bancuri, cel puțin, mai nou… (un biet om naiv… ori doar retardat… aici, calificativul, atributul e în sens temporal, de om rupt, desprins de realitate, nu de retardat mintal – ori, la o adică… naiba știe!?), întreabă: – Acum, în capitalismul românesc înfloritor, cum ne explică guvernanții că trăim… mai poate fi actuală vechea deviză leninistă: „Învățați, învățați, învățați!”?! Răspuns: – Este evident că sunteți un vajnic, cinstit pensionar și vă mulțumim pentru fidelitate. Noi, fiind un post public – care nu putem face politică – vă răspundem că îndemnul, deviza leninistă este, ori ar trebui să fie – teoretic, moral – etern valabilă! Dacă, însă, ne veți lăsa în regie numărul dvs. de telefon, vă vom oferi, în privat, devize, sfaturi de viață alternative, cu mult mai eficiente decât cea leninistă. Una ar fi: ”Înhățați, înhățați, înhățați!”, a doua – salvatoare (pentru copiii dvs.): ”Emigrați, emigrați, emigrați!” Vă mulțumim pentru telefon.
Epilog.Să vă dea D-zeu bogăție, ca să scap și eu de sărăcie. La mulți ani și la revedere. (Cilibi Moise)
Coroană.Ca să porți coroana de om, trebuie să ai trei etaje: minte, obraz și inimă.
Tudor(Vladimirescu). ”Tudor punea în jug pe aceia cari nu se duceau la biserică. Jugul era din blăni de fag, două, și între ele erau crestături pentru cap și pentru mâini. Punea cui pe blană, să nu poată scăpa. Îi ținea așa până-i judeca, douăzeci și patru de ceasuri, apoi îi slobozea, după ce se jurau.” (I.A. Candrea și Ovid Densușianu, ”Din popor – Cum grăiește și simte poporul român”)
Înțelept. Înțelept te poți numi atunci când ai avea o mulțime de lucruri de spus, dar preferi să rămâi tăcut în fața proștilor.
Ovidiu.”Lectura (Artei iubirii – n.a.) nu este destinată fecioarelor sau matroanelor romane, aflate sub povara legilor moralizatoare ale împăratului Octavian August, ci mai ales curtezanelor. De aceea și locul primei întâlniri a viitorului cuplu coincide cu spații frecventate de asemenea femei: teatru, circ, ospăț, plajă…, ba și forul roman, unde se dezbăteau și se elaborau legile. Odată iubita aleasă, ea trebuie cucerită. Cum? Cu ochi dulci, mărturisind dorința arzătoare, mici daruri, scrisori și felicitări de ziua nașterii, plimbări pe sub porticuri cu șoapte bine simțite. Dar metoda cea mai eficientă de cucerire îi pare dusul cu vorba («Făgăduiala, ce strică să făgăduiești câte-n lună și-n stele?») și aspectul fizic îngrijit («Trupul să-ți fie curat, ars de soare… / Nu fi cu părul zbârlit pe creștet»). Partea a treia a Artei iubirii se adresează femeilor. Ovidiu le dă sfaturi de cum să-și aranjeze părul, să-și aleagă hainele și să le asorteze. Să învețe jocuri de societate, să știe să danseze – ba și cum să meargă, țanțoșe și încrezătoare. Ca să atragă odată în plus bărbații, femeile se pot adresa poeților, căci ei singuri știu «cu adevărat să iubească», pentru a le omagia calitățile.” (Georgeta Filitti)
Femeia.”Către ivirea zorilor, palidă / luna apune în tăcere / deschizând poarta razelor / lui Helios // Se ivește în ochii înfrigurați / o pasiune, un sentiment dintr-un sărut, / o sete de Cineva. // Un cuvânt, un arhetip, un nou început / Licărirea copilului din Sine / ce se apropie atent și timid de Tine / pentru a-i da glas lui Împreună // Cântul amar al lui Împreună / dă glas venirii Lui. // În cercul viu al sentimentelor / Tu și Femeia – cerc interiorizat / Și Împreună / Ca la Început.” (Emanuel Iavorenciuc)