Insolite, inedite… (21). Pricopseli

Pricopseli.Ne-au venit cândva, dinspre greci, niște verbe al căror înțeles este strâns legat de câștigul bănesc. Frecvent în rostire, după revoluție, ”a se pricopsi”, cu varianta ”procopsi” (prokópso), ambele acceptate de norma gramaticală, au și derivate: pricopseală, procopseală, altfel zis, îmbogățire cam fără muncă, potrivit devizei autohtone: dacă vrei să te pricopsești, intră în politică! Tot grecesc este și ”a agonisi” (agonízome), care, spre deosebire de a (se) pricopsi, înseamnă a câștiga prin muncă, după cum ne convinge și Petru Dumitriu: „Răsufla iute, ca și cum ea ar fi agonisit cu truda ei… averile familiei.” Sinonimă ”agoniselii” este ”chiverniseala”, termen derivat din ”a chivernisi” (kivérnisa): „A venit în sat cu un căluț cumpărat din banii chivernisiți” – scrie Eusebiu Camilar. În același șir sinonimic al ultimelor două verbe intră și ”a economisi” (ekonómisa), tot de la greci, deși, într-o vreme, ei înșiși l-au cam ignorat. Zice Camil Petrescu: „Chibzuit, în șase luni își pregătise din leafa de copist la tribunal economisită până la ultimul ban, un rând de straie.” (Ctin Voinescu – Slatina). PS Dacă adăugăm – în aceeași plajă semantică – turcismele ciubuc, peșcheș, bacșiș etc. – apoi ne dăm seama cum au trăit, supra(sub?)viețuit strămoșii noștri, secole la rând, în această zonă numită de un scriitor ”curul Balcanilor”. Și – mai ales – de ce suntem cum suntem și azi (vizibil strident din 1990 încoace la nivel politic, de conducere): dornici să ne chivernisim iute, dar nu prin agoniseală (onestă), prin muncă, ci prin procopseală, peșcheș, bacșiș etc.). Ok, mai nou se folosește elegantul, mascatul ”comision”. Despre care abia așteptăm să aflăm explicații de la excelentul etimolog care este profesorul Constantin Voinescu din Slatina (Olt). (Cezar Straton)
Femeia.”Femeia este sfântă / Ne dă zile (vorbește-o cugetare adâncă!) / Dar cu-nțelesuri mai subtile! / Ne dă… dar… ni le și mănâncă!” (de la Gh. Mihalciuc)
Presă.Minciuna, negăsind unde să se găzduiască, a cerut de la Dzeu o gazdă. Dzeu a găsit cu cale că la jurnale și la calendare va fi bine primită. (Cilibi Moise)
Interes.Unii râd, alții plâng. Unii cântă, alții joacă. Unii vorbesc, alții zbiară. Și toți pentru interes.
Muscali.”La 1854 au venit Muscalii (rușii) de toamnă și s-au bătut colea, într-un pârlog (vale) și i-a tocat ca pe ciuperci, cu generali cu tot. Acei care-au scăpat puneau foc la poduri pe unde treceau. Și îți mâncau pe loc boul de lângă tine, de hămesiți ce erau. Când trecu pe la noi piota (infanteria), aveam butoaie cu apă la câmp. Unul s-a înecat acolo, în butoi, că de unde naiba or fi venit ei erau copți de sete. Altul găsi donița cu brânză și supse cu sete zerul, de lăsă brânza uscată. Pe care-l auzeai: – Ai vodiți, vodiți (apă)!? – Niet, niet!” (I.A. Candrea și Ovid Densușianu, ”Din popor – Cum grăiește și simte poporul român”)
Bibliotecă.”După frământările din 1848, în Bucovina, ca și în alte provincii din imperiu, se produce o renaștere a vieții intelectuale. Se remarcă un vădit interes pentru carte, îndeosebi pentru carte românească. La Cernăuți funcționa, încă din 1804, un liceu cu limba de predare latină, pe lângă care se înjghebase o mică bibliotecă. Dar nu de la profesorii acelui liceu, care erau străini, a pornit ideea organizării unei biblioteci publice, ci de la cărturarii români autohtoni, iubitori de carte și învățătură românească. Or, trebuia să vină revoluția și să trezească în bucovineni sentimentul național, mereu refulat în timpul administrației galițiene. Aceiași nobili români care au înființat în 1862, la Cernăuți, prima Reuniune Românească de Lectură, au inițiat, cu zece ani mai devreme, fondarea Bibliotecii Țării. Și cel care a venit primul cu această măreață idee, cotizând cu o mie de florini pentru realizarea ei, a fost vrednicul nobil român, doctorul Mihai Zotta, care, mai înainte cu ceva vreme, a pus pe picioare sistemul de sănătate din Principatul Moldovei, iar în Bucovina a fost primul președinte al «Reuniunii de leptură», transformată ulterior în cea mai puternică asociație a românilor bucovineni, Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, viitoarea organizatoare și gazdă a Constituantei Bucovinei care, la 28 noiembrie 1918, a votat Unirea provinciei, în integritatea sa, cu Patria mamă.” (Vladimir Acatrini – „Faimoasa Bibliotecă a Universității din Cernăuți”)
Bărbați.„Bărbații adevărați sunt aceia care înnebunesc după femeile care știu să spună: Nu! Cei mediocri, se mulțumesc cu orice!” (Marilyn Monroe)
Generații. Este interesant lucru că o generație de oameni deștepți a ieșit dintr-o generație de țărani fără carte, care mergeau la biserică! Iar acum, dintr-o generație de oameni deștepți, nici măcar țărani nu ies! (Părintele Calistrat)
Gândire. ”Gânditul e ca dragostea și moartea. Fiecare dintre noi trebuie să o facă pentru sine.” (Josiah Royce, filosof american)
Chiseliță.”Într-unul dintre studiile sale privind folclorul românesc, Pericle P. Papahagi reproduce, la 1925, versurile: «Bună-i vara jintița / Și iarna chisălița!» Mai pune azi cineva pe masă o strachină plină ochi cu umila chiseliță, înlocuind astfel compotiera cu fudula fiertură de fructe, definită de neologismul franțuzesc compot? Termenul, cu varianta populară chisăliță, e slavon, kiselŭ – acru – întâlnit în aproape toate limbile slave: sârbescul kȉselica, bulgărescul kiselica, ruteanul kyselyca, rusescul kiselĭ, toate cu sensul din română, marmeladă de fructe. Noi i-am dat și tâlcul de amestec din care nu se mai alege nimic (talmeș-balmeș), folosit de Creangă la întâlnirea sa cu pupăza: «Ouăle, când am vrut să le iau, erau toate numai o chisăliță». Iar dacă într-o încăierarea pe viață și pe moarte, ca în basme, nu reușim să ne facem adversarul ciulama, în mod sigur vom reuși să-l facem chisăliță. Zice Alecsandri: «Te întind jos și te fac chiseliță, de bătaie!»” (Ctin Voinescu)