Insolite, inedite… (16). Arbori

Arbori.”Arborii sunt, aparent numai, ca noi, ființe verticale, înălțându-se dinspre pământ spre cer, sprijinite și întemeiate pe pământ, însă cu trupul lor puternic urcând drept, cu fruntea sus. Tot ca și noi, arborii fac legătura între cele din adânc și cele din înalt, între ceea ce trăiește nedezvăluit în bezna ființei și ceea ce răzbate și urcă spre lumină, spre înaltul lumii. Sunt însă făpturi nemișcate, veșnic legate de locul înălțării lor, captive întâmplării care i-a născut aici și nu altunde. Dar nu le doare, par nu numai mulțumite, ci și mândre de statornicia lor, lăsând să treacă, în cercuri mai largi, ființe, râuri, nori, stele și vânturi. Doar în deșertăciunea unui gând mărunt antropomorf – te poți gândi că se zbuciumă și se frământă pădurea în vânt ca și când ar vrea să se smulgă și să plece după norii trecători. Dar arborilor nu le pasă, ei se lasă străbătuți, ei rămân la locul lor sub treceri, cresc dar nu se duc în lună: așteaptă doar ca luna să le treacă printre ramuri. Nimic nu are seamăn pe pământ cu arborii cei mari, cu tarile lor triunchiuri, greu știrbite chiar de fier, avântate și înalte cât să le întreacă numai zborurile, munții; trăiesc, ramificându-se la capete, în două lumi: astfel, au ramuri neclintite și tăcute, ferecate în pământ, în largul și adâncul întuneric din pământul umed și amar, sărat și bun, de unde-și trag o jumătate din viață și putere: au ramuri sus, spre cer, în hrănitorul aer, în lumină și eter, supuse vânturilor blânde și acelor viforoase, ploilor calde și ploilor reci, foșnind din zeci de mii de aripi verzi sub cerurile schimbătoare, primind în grelele cununi trecerea stelelor,a norilor și-a lunii, fulgere, raze, păsări, zăpezi. Și apoi arborii nu sunt numai statornici, nepribegi nici chiar în visul lor, arborii sunt și în alte chipuri altfel decât noi. Sunt fără ochi (cine a privit un arbore în ochi?) și fără glas (cine a auzit, de la copaci, alte șoapte decât ale vântului în ei, harfe eoliene ale unor zei mai vechi decât freamătul lumii?)” (Petru Creția). Arbore. Uneori, este nevoie de foarte puțin pentru ca lumea, esența din noi, din fiecare în parte, să se schimbe:/ Ne ajunge o iubire, ori – mă rog… de unde iubire, azi? – ba chiar ne-ar salva măcar o privire frumoasă, o vorbă tandră, un zâmbet adresat nouă…ar fi… terapeutic…ca trecerea, ca plutirea deasupra noastră, a unui înger salvator/ Prin viața noastră, cea banală și cenușie, plină de ratări, remușcări și regrete./ Copilul, vedeți, fiind pur… el știe să se bucure, să se joace, să râdă… Nu a învățat – încă- să mintă…să se prefacă… / De ce oare, devenind adulți/ Ne prefacem în statui rigide de marmoră, de beton…de fapt , de zgură…/Prin cerul nostru cel de jos, minor, cotidian.. plin de regrete, de orgolii, de neputințe…nu mai trece, iată… îngerul cel salvator/ cel care sărută pe creștet copilul nou născut/ sperând și el, cred.. îngerul… că oamenii vor învăța, cândva… să se iubească, tolereze, accepte, ajute.. / Pentru că, uite, nu uitați: toate păsările cerului se închină, zilnic și fără prefăcătorie, copacului în care ele trăiesc, viețuiesc… Păsările știu că fără copacul matern, protector.. ar muri…Oamenii încă nu pricep.. ei vor – habar nu am de ce – să moară singuri…Beat. Într-o zi, Ceaușescu se duce în vizită pe la țigani din Oltenia. – Hai noroc, bine v-am găsit! – Să trăiască tovarășu’. – Mă, ce ați zice voi dacă v-aș da la toți case! – O, pupati-aș tălpile, ia un pahar de vin să bem. – Dar ce ați zice dacă v-aș oferi cele mai tari mașini din lume? – Ce bine ar fi! – Mai ia un pahar de vin de, că tare ne bucurăm. – Și vă voi găsi la toți locuri de muncă! Țiganul îi luă paharul din mână și zise: – Ce ai, tovarășe, deja te-mbătași? Inspecție. Un elev țigan stătea în penultima bancă. Inspectorii veniți inopinat în control, se așează în spatele lui, în ultima bancă. Profesoara pune întrebări, țiganul tot cu mâna pe sus. Într-un sfârșit, îl pune și pe el să răspundă. – Ia răspunde și tu, Praleo! – Doamnă, să mor io ce picioare și țâțe mișto haveți. – Nesimțitule, cum îți permiți? Ai nota 2 și ieși afară, măgarule! În timp ce se ridică din bancă, Pralea se întoarce supărat spre inspectori: – Bă, ăștia cu inspecția, nu mai șoptiți mânca-v-aș, dacă nu știți! Comandă. Un țigan intră într-un bar. – Chelner, un rom aici! – Te-am văzut, lua-te-ar dracu! Pariu. Un evreu și un român au ajuns în finala „Vrei să fii milionar”. La casele de pariuri 547.046 de oameni pariază pe evreu și unul pariază pe român. Vine finala, scorul e foarte strâns și la ultima întrebare se blochează evreul, românul câștigă. După aceea, ziariștii îl întreabă pe evreu: – Cum vă simțiți după ce dvs. și atâția oameni ați pierdut așa mulți bani? – Ca un bun afacerist. – Cum mai puteți spune așa ceva? – Eu știam întrebarea, dar cine credeți că a pariat pe român?Abstinență (totală). – Ce puteți să spuneți despre părinții voștri, copii?, întreabă învățătoarea. – Părinții mei, zice Bulă, sunt o culme a abstinenței: nu beau, nu fumează, iar noi copiii, suntem adoptați… Meniu. – Măi Gheorghe! Plăcutu-ț-o mâncarea? – No, Rozi, așe o porcărie n-am mâncat în viața me’! – Na, bine mă, dar ți-ai pus de două ori în farfurie! – Tu, prima dată nu mi-o venit a crede! Contracepție. El: – Cum vine asta, contracepție orală? Ea: – Simplu. Tu mă întrebi dacă vreau, iar eu îți răspund: nu!