Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos are multe înțelesuri duhovnicești care privesc nu numai viața omului, ci și însăși existența cerului și a pămîntului. Hristos Domnul Care S-a născut ca Om în peștera din apropierea Betleemului este Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu, Cel în Care, prin Care și pentru Care au fost făcute cerul și pămîntul, adică întreg universul, lumea nevăzută a miliardelor de îngeri și lumea văzută a milioanelor de stele. Acest adevăr îl mărturisesc Sfinții Apostoli, mai ales Sfîntul Apostol Pavel și Sfîntul Apostol Ioan.
Astfel, Sfîntul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni zice despre Hristos: „Întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pămînt, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpînii. Toate s-au făcut prin El și pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfîntul Apostol Ioan Evanghelistul zice despre Hristos: „Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.” (Ioan 1, 3-5).
Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe au meditat adînc asupra înțelesului tainei Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ei au tîlcuit apoi în dogme ale credinței și în cîntări liturgice înțelesul adînc sau lumina cunoștinței care se revarsă din taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Nașterea lui Hristos.
Tîlcuind înțelesul adînc al rostului sau scopului Nașterii Domnului, Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: „Cel Unul-Născut, mai înainte de veci, Cel nepipăit, Cel curat, Cel netrupesc a intrat în trupul meu cel văzut și stricăcios. Pentru ce? Pentru ca fiind văzut să mă învețe, și învățîndu-mă să mă povățuiască spre ceea ce nu se vede”
Trecerea de la cunoașterea creației la cunoașterea Creatorului, de la cunoașterea celor văzute la cunoașterea celor nevăzute, de la cunoașterea celor materiale la cunoașterea celor spirituale, de la cunoașterea realității finite la cunoașterea realității infinite, de la cunoașterea vieții trecătoare la cunoașterea vieții veșnice este numită de Troparul Nașterii Domnului: „lumina cunoștinței”. Această lumină a cunoștinței este sensul ultim al existenței lumii și a omului.
Cu o înțelepciune deosebită și cu talent poetic fascinant, Sfinții Părinți ai Bisericii fac legătura între cunoașterea universului văzut și cunoașterea Dumnezeului nevăzut, Cel Care a creat universul văzut. Stelele văzute, acești sori care luminează universul, trimit prin însăși prezența lor spre Soarele dreptății, spre Creatorul lumii, „Cel ce singur are nemurirea și locuiește în lumina cea neapropiată” (I Timotei 6, 16), adică în lumina inaccesibilă, necreată și veșnică. Troparul Crăciunului ne învață să cîntăm lui Hristos zicînd: „cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus”. Soarele dreptății și Răsăritul cel de sus este Dumnezeu – Creatorul. Așadar, prin Nașterea Fiului lui Dumnezeu ca Om, adică prin unirea Dumnezeirii cu umanitatea pentru veșnicie în Iisus Hristos, ni se arată în primul rînd că omul este chemat să participe la viața veșnică a lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să se îndumnezeiască după har. „Și celor cîți L-au primit (pe Hristos), care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sînge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).
Nu moartea și nu întristarea, ci viața și bucuria veșnică, nu întunericul, ci lumina veșnică, nu coborîrea în mormînt, ci înălțarea în Împărăția cerurilor, în care domnesc „pacea și bucuria” (Romani 14, 17), sunt ținta ultimă a vieții în Hristos.
În al doilea rînd, Nașterea Domnului arată că universul întreg are o speranță, că lumea a fost creată cu înțelepciune și iubire de Dumnezeu – Iubirea și Înțelepciunea veșnică. Faptul că lumea a fost creată în Fiul, prin Fiul și pentru Fiul lui Dumnezeu, arată că universul nu este rezultatul întîmplării oarbe sau al unor puteri impersonale și nici nu este lipsit de sens și de viitor. Universul întreg a fost creat în Fiul, adică este purtat sau menținut în existență de către Fiul, Atotțiitorul (Pantocratorul). Universul a fost creat în Fiul deoarece Fiul este Cel ce urma să se întrupeze în universul creat, adică să se facă Om. Dar mai ales toate au fost create în Fiul pentru ca viața și iubirea Fiului să fie viața interioară și sensul sau rostul cel mai adînc al întregii lumi create.
Faptul că lumea văzută și nevăzută a fost creată prin Fiul înseamnă nu doar că Fiul este Creator al lumii împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfînt, ci mai ales că Fiul este Mijlocitorul între Dumnezeu Tatăl și lumea creată, adică prin El lumea își împlinește rostul ei de a fi lumină creată și podoabă de frumusețe a iubirii lui Dumnezeu. În limba română cuvîntul „lume” conține ideea de lumină (din latinescul lumen î lumină), iar în limba greacă cuvîntul „cosmos”, adică lume, univers, conține ideea de podoabă, de frumusețe. Lumea a fost creată prin Fiul deoarece prin El cerul și pămîntul trecător se vor preface în cerul nou și pămîntul nou despre care vorbește cartea Apocalipsei (cap. 21, 1).
Faptul că lumea nevăzută a îngerilor și lumea văzută sau cosmosul întreg au fost create pentru Fiul, înseamnă că lumea este dar al Tatălui către Fiul, pentru ca Fiul, întrupîndu-Se în lumea creată, să o lumineze spiritual, să o sfințească prin jertfa Sa și să o aducă pe aceasta ca dar al Fiului către Dumnezeu-Tatăl, adică să facă din ea dar de mulțumire, o Euharistie a toată existența adusă lui Dumnezeu-Tatăl, și să-i învețe pe oameni să mulțumească lui Dumnezeu „pentru cele pe care le știm și pe care nu le știm; pentru binefacerile cele arătate și nearătate”.
De ce să mulțumească? Pentru ca omul care crede în Fiul să primească un dar și mai mare, și anume viața veșnică.
Întrucît lumea a fost creată la început pentru Fiul, deci ca dar al lui Dumnezeu-Tatăl către Fiul, Nașterea Domnului Hristos ne descoperă acum că Însuși Fiul se face dar al lui Dumnezeu către lume sau pentru lume, cu rostul ca prin El și în El lumea să se mîntuiască și să primească viața veșnică. Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan ne arată aceasta zicînd: „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). (ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, 2002)
