Ana – Este unul dintre numele cele mai larg răspândite, atât la noi, cât și în întreaga lume creștină. După cum Ioachim n-are corespondent feminin, nici Ana n-are corespondent masculin. De la el s-au format și nume derivate, ca Aneta și Anca (Ancuța), sau compuse, ca Mariana, Ana-Maria, Anabela etc. Diminutivele sunt destul de numeroase: Anișoara, Anica, Anița, Anuța, dar și, sub influența occidentală, Ani sau Anița. Originea numelui este tot evreiască (Hannah), acesta fiind rudă cu masculinul Anania (Hananyah) și având semnificația „Iahve a avut milă”, sau „Iahve s-a indurat”.
Anastasia – Pe 22 decembrie este pomenită Sf. Mare Mucenița Anastasia, martirizată pentru Hristos la 25 decembrie 304. Numele creștine Anastasie și Anastasia se trag din cuvântul grecesc anastasis, -eos, care înseamnă „înviere”, „sculare (din morți)” (ana, „sus” + stasio, „a sta”). Tipul de icoană care poartă acest nume înfățișează Pogorârea Domnului la Iad, asociată Învierii Sale din morți. La noi, numele a circulat de timpuriu, sub forme felurite, astăzi tot mai rare: Anastase, Nastase, Nastasia, Năstăsia, Nastu (foarte frecvent la aromâni), Năstuța, Tase, Tasia etc. Multe s-au păstrat numai ca nume de familie: Anastasiu, Anastasescu, Năstac, Năstase, Nasta, Naste.
Andrei – Sf. Apostol Andrei, „cel dintâi chemat” la propovăduire, este, conform tradiției, și primul care a adus creștinismul pe meleagurile noastre. Este prăznuit pe 30 noiembrie, iar luna calendaristică următoare, decembrie, îi purta în mod tradițional numele (Undrea sau Indrea). Numele nu-i, cum s-ar putea crede, de origine evreiască, ci grecească: Andréas stă în legătură cu andreia, „bărbăție, îndrăzneală” (de la anér, andrós, „bărbat”). Forma curentă este Andrei (feminin: Andreea), cu diminutivul Andi (adeseori grafiat Andy, după model occidental). În vechime, limba romană a cunoscut și alte forme (Andrii, Andruța, Andries, Andreica etc.), unele dispărute cu timpul, altele păstrate doar ca nume de familie.
Antim – Pe 3 septembrie e pomenit în calendarul ortodox Sf. Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, iar în 27 septembrie îl prăznuim pe Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul (întemeietorul mănăstirii bucureștene care-i poartă numele, gruzin de origine, dar deplin romanizat). Numele Antim, astăzi foarte rar ca nume de botez, este de origine grecească și înseamnă „infloritor” (de la ánthos, „floare”, ori poate de la anthó, „a înflori”) sau, în sens figurat, „prosper”. Anthemios era un nume frecvent în greaca veche (devenit în neogreaca Anthemis și Anthimos), iar Anthemia („Cea înfloritoare”) cu variantă Antheia, era supranumele unor zeități feminine (Afrodita, Hera).
Antipa – Pe 10 ianuarie e pomenit în calendarul ortodox Cuv. Antipa de la Calapodești. Numele, de oarecare răspândire la începuturile creștinismului (vezi regele Irod Antipa sau Sf. Antipa, episcop al Pergamului), se întâlnește astăzi extrem de rar ca nume de botez. Originea lui este grecească, constituind o prescurtare din Antipátros, „[cel ce este] împotriva tatălui” (dar și cu semnificația de „opus” sau „potrivnic” în general). La noi este întâlnit mai ales ca nume monahal. Ca nume laic, cunoaște și varianta Antip. De la Antip[a] provin rarele Tipa, Tipan, Tipei, Tipel, Tipelea, Tiplea etc.
