L-am cunoscut mai de aproape pe părintele profesor Alexandru Ciurea. În vremea șederii mele la Mănăstirea Neamț, l-am însoțit, ca ierodiacon, pe patriarhul Teoctist în ținuturile Sucevei și Botoșanilor, la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou (iunie 1989), și apoi în satul natal și la Mănăstirea Vorona. Am observat atenția pe care i-o acorda fericitul patriarh părintelui profesor, pe care-l gratula uneori cu titlul de părinte academician. În anii 1991 și 1992, patriarhul Teoctist a petrecut, în timpul verii, câteva săptămâni de odihnă la Mănăstirea Neamț, fiind însoțit atunci și de părintele Alexandru Ciurea.
Eram arhidiacon la Catedrala mitropolitană din Iași și l-am însoțit în perioada respectivă pe noul Mitropolit al Moldovei, Daniel.
În decursul mai multor zile am putut remarca, cu ușurință, delicatețea și ținuta părintelui Alexandru Ciurea. Era îngrijit, elegant și binevoitor, vesel și inspirat, respectuos, dar demn. Până și la micul-dejun venea îmbrăcat cu rasă. Înțelegea, se vede bine, ce însemna să te afli în preajma patriarhului…
Programul patriarhului Teoctist a inclus vizite la mai toate mănăstirile nemțene și în ținutul său natal. După gustarea de dimineață, patriarhul Teoctist, Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei, Episcopul Eftimie al Romanului și Hușilor, precum și însoțitorii lor se îndreptau fie spre Agapia, într-o altă zi la Văratec, Sihăstria, Bistrița sau la alte mănăstiri cunoscute din zonă.
În ceasurile libere, am discutat atunci, de multe ori, pe cerdacurile Reședinței mitropolitane de la Mănăstirea Neamț, cu părintele Alexandru Ciurea.
Era o persoană cu disponibilitate pentru dialog, atent și respectuos, chiar dacă interlocutorul său era mult mai tânăr.
La agape, părintele Alexandru Ciurea evoca de multe ori momentele începerii misiunii în ținuturile nordice, bucuriile și încercările din străinătate, dar și alte aspecte întâmplate în viața bogată a unui om, așa cum a fost ea. Cu anumite prilejuri uzita expresii, chiar scurte dialoguri, în limba franceză, semn că nu uitase limba lui Voltaire, învățată în tinerețe la Strasbourg.
Într-o mărturisire de suflet pe care mi-a făcut-o odinioară, părintele Alexandru Ciurea mi-a spus că patriarhul Teoctist era un vorbitor popular foarte apreciat și că manifesta permanent o grijă deosebită nu doar față de oamenii importanți, ci și față de cei obișnuiți, unii dintre ei chiar necunoscuți.
Un alt aspect pe care doresc să-l amintesc este cel legat de bunătatea inimii lui.
Între colegii mei din cursul superior al seminarului nemțean s-a numărat și părintele Grigore Andron, care a slujit primii ani ai preoției în comuna Răducăneni, nu prea departe de Iași (locul în care copilărise și Alexandru Ciurea).
Era înainte de 1989. Dificultățile de atunci se cunosc și nu trebuie să insistăm asupra lor.
Tânărul preot a venit la București, cerându-i ajutorul părintelui profesor Alexandru Ciurea.
Acesta l-a însoțit la Mănăstirea Pasărea, i-a oferit în nume personal trei rânduri de veșminte lucrate în Atelierele patriarhale și l-a dus apoi la Palatul patriarhal, unde a avut o întrevedere cu patriarhul Teoctist, atunci și locțiitor de mitropolit al Moldovei și Sucevei.
Preotul de la Răducăneni, tânăr, evlavios și harnic, dorea să construiască o biserică nouă în acel loc, iar patriarhul, la insistențele părintelui Ciurea, i-a făgăduit ajutorul.
Astfel de fapte definesc un om care, de la înălțimea vârstei și a demnității sale, nu a uitat locurile natale, încercând, după putere, să ajute la împlinirea unei misiuni sfinte.
În Suedia, Norvegia, Danemarca și Finlanda, deși a ajuns târziu, la vârsta de 60 de ani, a impresionat prin ținută și râvnă sfântă. Nu doar a întemeiat comunități și le-a dat viață, ci a desfășurat și o bogată activitate culturală care a făcut cunoscută Biserica noastră în acele ținuturi. A întâlnit regi, episcopi și ambasadori, a creat punți de legătură și a lucrat la statornicia prieteniei dintre oameni și popoare diferite.
La înmormântarea lui, patriarhul Teoctist l-a cinstit cum se cuvine, iar Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei a slujit alături de întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române și de Episcopul-vicar patriarhal Vincențiu Ploieșteanul, în semn de recunoștință pentru donația importantă făcută Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, dar și pentru prietenia îndelungată și sinceră arătată patriarhului Teoctist.
Părintele profesor Alexandru Ciurea n-a murit, cum spunea un mare profesor de teologie, când și-a încheiat călătoria pământească, trăiește încă prin ucenicii și cunoscuții săi, la loc de cinste aflându-se atât părintele prof. acad. Mircea Păcurariu, cât și alți profesori de teologie din București și din țară, preoți mulți din România și din Scandinavia, care-l pomenesc adeseori pe profesorul, misionarul și publicistul care și-a făcut, la vremea lui, datoria.
Mulțumiri părintelui arhimandrit Hrisostom Rădășanu pentru oferirea unor informații legate de Fondul de carte Alexandru Ciurea, de la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamț.
(Arhim. Timotei AIOANEI, sursa: Ziarul Lumina)
