Incredibil

Înșelăciuni de peste 100.000 de euro, dintr-o celulă a penitenciarului Botoșani



Scos din penitenciar și adus, sub escortă, în fața procurorilor DNA
Scos din penitenciar și adus, sub escortă, în fața procurorilor DNA

Condamnat la înșelăciune și închis într-o celulă a Penitenciarului de Maximă Siguranță Botoșani, un tânăr din municipiul Rădăuți a reușit, din spatele gratiilor, dându-și o identitate falsă, și fiind ajutat de unul dintre frații săi, aflat în libertate, să înșele mai multe persoane cu peste 100.000 de euro.
Deținutul cu pricina, Ovidiu Rusu, a fost trimis, ieri, în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție –Serviciul Teritorial Suceava, fiind acuzat de nu mai puțin de nouă infracțiuni de trafic de influență, șapte infracțiuni de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, șapte infracțiuni de uz de fals, șapte infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale false și cinci infracțiuni de uzurpare de calități oficiale.
55.000 de euro, pentru a-și vedea iubitul din nou în libertate
Potrivit anchetatorilor, Ovidiu Rusu, folosindu-se de mai multe cartele telefonice și dându-se drept președintele Curții de Apel Suceava ori procurorul general al Sucevei, a reușit să scoată de la mai multe persoane sume mari de bani, promițându-le că, prin așa-zisa influență pe care, chipurile, o are asupra judecătorilor, procurorilor, medicilor legiști etc le va ajuta să-și scoată din spatele gratiilor fel de fel de rude sau să obțină decizii favorabile lor în dosare înregistrate pe rolul instanțelor de judecată.
Printre persoanele înșelate de Ovidiu Rusu s-ar număra, susțin procurorii DNA, și Daniela Elena Steclaru, amanta patronului hotelului-restaurant „Casa de Piatră”, Ioan Popovici, zis „Coață”, arestat preventiv pentru că ar fi pus la cale incendierea vilei omului Gheorghe Berbece și a pensiunii acestuia, „La Dolce Vita”.
Contactată telefonic, în luna ianuarie a acestui an, de către deținutul care s-a recomandat a fi Cezar Hâncu, președinte al Curții de Apel Suceava, și care a îmbrobodit-o la telefon că poate obține eliberarea lui „Coață”, femeia a acceptat să dea 55.000 de euro, pentru a-și vedea din nou iubitul în libertate.
Pentru a fi și mai convingător, Ovidiu Rusu a apelat la fratele său, Silvestru Rusu, care, la calculatorul personal, a falsificat două documente ca fiind emise în numele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, purtând în fals semnătura conducătorului instituției, procuror general Vasile Mandici, și având aplicată ștampila contrafăcută cu însemnele acestei unității de parchet, documente care, dacă ar fi fost adevărate, l-ar fi ajutat pe „Coață” să vadă din nou lumina zilei.
În boxa acuzaților Tribunalului Suceava va ajunge și Silvestru Rusu, acuzat de complicitate la toate măgăriile puse la cale de fratele său.
9000 de euro, pentru a-și scoate din pușcărie fratele condamnat pentru tentativă de omor
Și sora unui tânăr condamnat definitiv la închisoare pentru tentativă de omor a fost una dintre victimele lui Ovidiu Rusu.
Angela Eugenia Stanciuc a fost sunată în mai multe rânduri, în perioada octombrie-decembrie 2008, de către Ovidiu Rusu, care, sub aceeași identitate falsă, a președintelui Curții de Apel Suceava, i-a spus că o poate ajuta să-și scoată fratele (Ionuț Vorobchievici) din spatele gratiilor.
Pentru acest lucru –i s-a precizat la telefon – femeia a trebuit să scoată suma de 9000 de euro.
Crezând că, într-adevăr, cel care îi promite marea cu sarea este chiar președintele Curții de Apel Suceava, Cezar Hâncu, Angela Eugenia Stanciuc i-a cerut să o ajute și în soluționarea favorabilă a unui dosar civil din 2008, al Judecătoriei Suceava, privindu-l pe tatăl ei, Gheorghe Vorobchievici.
Pentru această favoare, femeia a mai scos din buzunar, susțin anchetatorii, suma de 3200 de lei.
Și în acest caz, fratelui aflat în libertate, Silvestru Rusu, i-a revenit rolul de a falsifica nu mai puțin de șase înscrisuri oficiale, pe care le-a expediat apoi, prin plic poștal, la date diferite, Angelei Eugeniei Stanciuc, cât și fratelui acesteia, Ionuț Vorobchievici, închis la penitenciarul din Botoșani, acte care, la fel ca și în primul caz, dacă ar fi fost adevărate, i-ar fi îndeplinit dorințele femeii din Moara: să-și vadă fratele scos din pușcărie și tatăl său să câștige procesul pe care îl avea la Judecătoria Suceava.
Din nefericire pentru ea, documentele cu pricina, printre care și-o așa-zisă sentință penală, emise, chipurile, fie de Curtea de Apel Suceava sau de parchetele sucevene, erau false, fiind contrafăcute la calculator, cu semnături și ștampile cu tot, de către Silvestru Rusu.
Cei 9000 de euro, respectiv 3200 de lei, au ajuns la acesta din urmă, fiind transferate prin Western Union fie pe numele său sau pe ale unor amici de-ai acestuia.
O sentință și un titlu de proprietate, 14.000 de euro
Vestea că așa-zisul președinte al Curții de Apel Suceava „rezolvă” dosare, contra unor sume de bani, a ajuns și la urechile Magdalenei Vaslavschi, din comuna Șcheia.
Crezând că vorbește într-adevăr cu Cezar Hâncu, femeia i-a cerut deținutului Ovidiu Rusu să o ajute în două probleme, prima legată de un dosar civil de pe rolul Judecătoriei Suceava, în care vroia să obțină o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă favorabilă ei, iar cealaltă privind obținerea unui titlu de proprietate.
14.000 de euro a costat-o intervenția „d-lui președinte”, iar banii au ajuns, tot prin Western Union, în buzunarele lui Silvestru Rusu.
4000 de euro, șpagă de general
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Suceava se arată că Ovidiu Rusu a înșelat și un bărbat din comuna Brodina, Ion Bodnar, căruia, prezentându-i-se drept procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Vasile Mandici, Rusu i-a spus că poate interveni pe lângă anumiți generali din Ministerului de Interne pentru a-i angaja o rudă la Centrul Regional de Imigrări Rădăuți.
Pentru a-i câștiga încrederea, „procurorul general” i-a oferit două adrese de e-mail, una a sa și una, chipurile, a unui general din Poliția de Frontieră, solicitându-i să-și depună cererea și celelalte acte necesare la dosar în format electronic.
Silvestru Rusu i-a trimis, ulterior, prin plic poștal, un document, falsificat bineînțeles, cu antetul Ministerului Administrației și Internelor și semnătura nereală a unui secretar de stat, document prin care angajarea era doar o chestiune de timp.
Pentru a-și vedea ruda angajată, Ion Bodnar a plătit 4000 de euro. A rămas însă cu buza umflată.
„Judecătorul” din penitenciar
Pe lista păcăliților figurează și Viorica Blându, din comuna Moara, care, în urmă cu câteva luni, i-a plătit falsului președinte al Curții de Apel Suceava suma de 6000 de euro, respectiv 4700 de euro, pentru ca tatăl ei și mama ei vitregă (Vasile Ungureanu și Artemiza Serediuc) să câștige procesele pe care le aveau pe rolurile instanțelor.
De numărul de telefon al „președintelui” de instanță care scoate, contra cost, sentințe favorabile, a aflat și Ananie Carp, tot din Moara.
Tras pe sfoară la fel ca toți ceilalți, bărbatul a plătit 4000 de euro, pentru a-i câștiga un proces soacrei sale.
Rachila Albu s-a numărat și ea printre cotizanții „d-lui președinte”. Pentru a anula un contract de vânzare-cumpărare, pe care ea și soțul ei îl considerau fals, și a intra astfel în posesia a 4530 metri pătrați de teren de grădină, Rachila Albu a scos din buzunare suma de 5850 de lei.
„A primit efectiv suma de 100.852 de euro și 3200 lei”
Pentru o reziliere de contract – își prezenta serviciile Ovidiu Rusu – solicitanții trebuiau să plătească 2000 de euro. Cel puțin, așa a pățit un anume Ioan Stanciu, care a încercat să „intervină” în dosarul tatălui său.
Un alt sucevean, Constantin Curic, se mai arată în rechizitoriul procurorilor DNA Suceava, a pus la bătaie suma de 2300 de euro, ademenit fiind de falsul președinte al Curții de Apel Suceava că poate să-i admită acțiunea deschisă de tatăl său – Curic Gheorghe, într-un dosar din 2008, având ca obiect „rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager”, în contradictoriu cu Curic Valentin.
„Inculpatul Rusu Ovidiu a pretins cu titlu de plată a influenței promise de la persoanele denunțătoare suma totală de 107.600 euro și 13.200 lei, din care a primit efectiv suma de 100.852 euro și 3200 lei”, se arată într-un comunicat al DNA –Serviciul Teritorial Suceava.
Anchetatorii au reușit să recupereze doar o mică parte din prejudiciu, punând sechestru pe circa 18.000 de euro, bani găsiți la domiciliul lui Silvestru Rusu, și pe două autoturisme care ar fi cumpărate cu bani proveniți din afacerile „d-lui președinte”.



Recomandări

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu
O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație
Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”
Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”