Noul calendar

Înscrierile pentru titularizare, în perioada 9-16 iulie

Înscrierile pentru titularizare, în perioada 9-16 iulie
Înscrierile pentru titularizare, în perioada 9-16 iulie

Conform noului calendar, candidații la concursul național de ocupare a posturilor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar își vor depune dosarele de înscriere pentru titularizare la inspectoratele școlare (sau le pot transmite și electronic), în perioada 9-16 iulie.
Pe 17 iulieare loc afișarea pe site-ul inspectoratelor școlare a datelor de înscriere ale candidaților la concursul național, sesiunea 2020, înregistrate în sistemul informatic; dar și verificarea și, după caz, corectarea, în sistem informatic, a unor date de înscriere ale candidaților.
În perioada: 17-21 iulie are loc organizarea și desfășurarea, la nivelul Inspectoratului Școlar, a probelor orale/intensiv/bilingv. „În perioada 17-21 iulie 2020 pot susține probele orale/intensiv/bilingv și cadrele didactice titulare aflate în reducere de activitate nesoluționată, precum și cadrele didactice titulare solicitate pentru detașare în interesul învățământului. Candidații care observă erori în datele de înscriere afișate informează, în scris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora până cel târziu la data de 22 iulie 2020, ora 15:00”, conform edupedu.ro.
Proba scrisă din cadrul acestui concurs de titularizare va avea loc pe 29 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Conform www.edu.ro, primele rezultate vor fi afișate pe 4 august. Contestațiile vor fi depuse în perioada 4-5 august, iar pe 11 august vor fi afișate rezultatele finale. „Contestațiile pot fi transmise și prin poștă electronică până la 12:00, în data de 5 august 2020, situație în care candidatul anexează la contestația transmisă și cartea/buletinul/adeverința de identitate. Numărul de înregistrare se comunică candidatului prin poștă electronică și prin afișare pe site-ul inspectoratului școlar”, conform edupedu.ro.
Vă reamintim că din cauza pandemiei de COVID-19 calendarul titularizării a fost suspendat pe 17 iunie, în condițiile în care pe 18 iunie ar fi trebui să înceapă înscrierile pentru acest concurs de angajare în învățământ.

Recomandări

Peste 400 de dascăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani
Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”

Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”
Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor