Un număr de 1.982.000 de persoane au beneficiat de un tip de pensie în al doilea trimestru al acestui an, iar alți 1.853.000 nu au avut niciun fel de pensie, cei mai mulți dintre aceștia fiind bărbați în vârstă de 50-54 de ani, informează, miercuri, Institutul Național de Statistică (INS).
În al doilea trimestru al acestui an, 3.835.000 de persoane în vârstă de 50-69 ani care lucrau sau lucraseră până după împlinirea vârstei de 50 de ani au făcut obiectul anchetei „Tranziția de la muncă la pensionare”, a precizat INS într-un comunicat de presă.
Puțin peste jumătate (51,7%) dintre cele 3.835.000 de persoane care au făcut obiectul anchetei, respectiv 1.982.000, au beneficiat în trimestrul al doilea de un tip sau altul de pensie.
Alte 1.853.000 de persoane (48,3%) nu au beneficiat de pensie de niciun tip. Dintre acestea, 49,4% aveau vârsta cuprinsă între și 50-54 ani, 57,9% erau bărbați și 59,6% domiciliau în mediul urban. Dintre cei care nu au beneficiat de pensie, 1.581.000 de persoane (85,4%) cotizaseră la un sistem de pensii, public sau privat, ceea ce i-ar putea îndreptăți să primească o pensie în viitor, după ce vor îndeplini condițiilor de vârstă și perioadă de cotizare. Dintre cele 272.000 de persoane care nici nu primeau pensie și nici nu contribuiseră la un fond de pensii, 58,0% erau femei, iar 82,4% locuiau în mediul rural. Ponderea persoanelor cu nivel scăzut de educație era de 67,5%.
Din totalul pensionarilor cuprinși în anchetă, doar 20,9% își continuau activitatea profesională. Majoritatea pensionarilor ocupați lucrau în sectorul agricol (97,0%) și aveau statut profesional de lucrător pe cont propriu sau lucrător familial neremunerat (98,5%). Dintre aceștia, 90,5% au declarat că lucrează în continuare pentru a asigura venituri suficiente gospodăriei din care fac parte.
Aproape două cincimi (38,1%) dintre pensionari au preferat să se retragă din activitate odată cu îndeplinirea condițiilor pentru obținerea pensiei. Persoanele din această categorie sunt predominant femei (58,7%) și locuiesc în mediul urban (73,7%).
Pentru 29,9% dintre pensionarii retrași de pe piața muncii, factorul determinant pentru încetarea activității profesionale a fost existența problemelor de sănătate. Acest motiv a fost invocat mai frecvent de către bărbați (50,5%) și de către pensionarii rezidenți în mediul urban (66.0%).
Dintre persoanele care nu beneficiau de pensie, 85,4% cotizaseră la un sistem de pensii, public sau privat, ceea ce i-ar putea îndreptăți să primească o pensie în viitor, după ce vor îndeplini condițiile de vârstă și de cotizare.
Din cei 1.982.000 de pensionari, peste trei sferturi (78,4%) aveau vârsta de 60-69 ani, 55,3% erau femei, iar 57,2% domiciliau în mediul urban.
Din totalul pensionarilor incluși în sfera de cuprindere a anchetei, 1.681.000 de persoane (84,8%) beneficiau de pensie de vârstă (vechime). În această categorie se includ, pe lângă beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, anticipată sau anticipată parțial – obținute în cadrul Pilonului I de pensii și un număr redus de beneficiari de pensii private facultative acordate în cadrul Pilonului III de pensii.
Vârsta medie la data pensionării, calculată pentru persoanele care au făcut obiectul cercetării, a fost de 56,9 ani, mai mare în cazul bărbaților (58 de ani) decât al femeilor (56 ani), precum și al persoanelor din mediul rural (57,6 ani față de 56,3 ani în cazul celor din mediul urban).
Alte 301.000 de persoane, reprezentând 15,2% din totalul pensionarilor, beneficiau de alte categorii de pensii decât cele de vârstă, și anume pensie de invaliditate sau pensie de urmaș. Peste două treimi dintre aceștia (67,9%) cotizaseră totuși la un fond de pensii din sistemul public sau din sistemul pensiilor private facultative, astfel încât să poată beneficia în viitor, după îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege sau contract, de o pensie de vârstă.
Dintre cei 1.982.000 de pensionari în vârstă de 50-69 ani, doar 414.000 de persoane (20,9%) erau în continuare în activitate. Restul de 1.568.000 de persoane își încetaseră activitatea economică, fiind la data anchetei persoane inactive (78,9%) sau, într-o foarte mică proporție (0,2%), persoane în șomaj.
Între pensionarii care își continuau activitatea profesională, ponderile majoritare erau deținute de persoanele rezidente în mediul rural (93,8%) și de femei (52,7%). Majoritatea covârșitoare a pensionarilor ocupați lucrau în sectorul agricol (97,0%) și aveau statut profesional de lucrător pe cont propriu sau lucrător familial neremunerat (98,5%). Doar 1,5% au lucrat ca salariați.
Din totalul pensionarilor ocupați, 90,5% (375.000 de persoane) au declarat că lucrează în continuare pentru a asigura venituri suficiente gospodăriei din care fac parte.
În rândul celor 1.568.000 pensionari care își încetaseră activitatea, ponderile cele mai mari erau deținute de femei (56,1%) și persoanele rezidente în mediul urban (70,7%).
Un procent de 11,7 dintre pensionarii neocupați au fost nevoiți să se pensioneze odată cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru obținerea unei pensii.
Au fost considerați „pensionari” toți beneficiarii de pensie de limită de vârstă, respectiv: pensie anticipată; pensie anticipată parțial; pensie de invaliditate; pensie de urmaș, indiferent de sistemul care furniza pensia, și anume sistemele de pensii din Pilonul I (sistemul public de pensii, sisteme de pensii neintegrate celui public – al Ministerului Apărării, Ministerului Administrației și Internelor, SRI, al cultelor, al avocaților) și sistemul pensiilor private facultative – Pilonul III de pensii (au fost incluse în această categorie și anuitățile primite/ cuvenite de la societăți de investiții sau de asigurări urmare a contribuțiilor efectuate în baza unor contracte încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii 204/2006).