INS va încerca să recupereze datele nerecenzate prin confuntare cu sursele administrative



Institutul Național de Statistică încearcă să recupereze datele privind cele un milion de persoane estimate că nu au fost recezate, prin confruntare cu informațiile primite de la sursele administrative, cum ar fi ANAF sau centrele universitare, a declarat pentru MEDIAFAX Silvia Pisică, director INS.
„După introducerea datelor din chestionare în sistem vom încerca să recuperăm datele pentru cei care nu au fost recenzați. În primul rând, vom confrunta datele pentru cei nerecenzați cu declarațiile 112 de la ANAF, pentru că reprezintă informații certe că acele persoane, care au plătit contribuții în octombrie 2011, sunt în țară. Dacă ambii părinți figurează ca plătitori la ANAF, atunci este logic că și copii înregistrați în evidența populației sunt în țară”, a spus Pisică, director al Direcției generale de statistică socială și demografică din INS.
Alte surse de verificare vor fi centrele universitare, unitățile militare și penitenciarele, în urma cărora este posibil ca cifrele să arate atât un supliment de populație, cât și diferențe negative, prin dublă înregistrare.
INS a anunțat în comunicatul transmis pe 2 februarie privind primele estimări ale recensământului de anul trecut că aproximativ 2,8% din gospodării nu au putut fi recenzate, ceea ce echivalează cu circa un milion de persoane, luând în calcul familia medie din România, de 2,7-2,8 persoane.
Datele provizorii comunicate de INS arată că populația stabilă numără 19.042.936 pesoane, 910.264 de persoane sunt pleacte pe perioadă îndelungată din țară, iar 301.666 de persoane sunt prezente temporar în România. Astfel, rezultă o pupulație înregistrată de 20.254.866 de persoane. Populația din statisticile curente totaliza 21.354.396 de persoane la 1 iulie 2011. După recensământul precedent, din 2002, populația României a fost de 21.680.974 persoane.
Oficialul INS a arătat că dat fiind volumul de muncă în procesare mai mare decât cel estimat inițial, din cauza colectării slabe comparativ cu așteptările, Statistica este obligată să suplimenteze numărul de operatori și, implicit, fondurile alocate.
În acest sens, INS a solicita fonduri suplimentare de aproximativ 5 milioane lei, care vor fi distribuite din economiile realizate în timpul recensământului de către Ministerul Administrației și Internelor, comparativ cu sumele bugetate inițial.
„Sperăm să ni se atribuie acești bani, pentru că altfel este imposibil, la volumul de muncă constatat după centralizare, să închidem datele finale până la mijlocul anului viitor, așa cum ne-am asumat”, a completat Pisică.
Întrebată cum explică un procent atât de ridicat de persoane nerecenzate, directorul INS s-a limitat să precizeze că atribuțiile privind angajarea recenzorilor și coordonarea lor au aparținut Ministerului Administrației și Internelor, prefecturilor și primăriilor, în timp ce Statistica a asigurat doar metodologia și criteriile de selecție.
Solicitatăsă detalize, Pisică a spus doar că cele mai multe probleme s-au consemnat în orașele mari și în centrele rezidențiale private, dând ca exmplu Cartierul Francez, unde firma de pază a refuzat total accesul recenzorilor, invocând că este domeniu privat. Situații similare s-au întâlnit și în alte cartiere rezidențiale private.
„Vom face o analiză să vedem cât s-a migrat în jurul orașelor mari, în aceste cartiere rezidențiale. Totuși, nu se poate explica această diferență mare în minus pe marile orașe, știut fiind faptul că acestea au fost în ultimii ani poli de atragere a populației, unde și rata șomajului este mai mică (…) S-au implicat foarte tare autoritățile din orașe mici și comune, unde primarii știau tot, și pentru că sunt comunități mai mici, dar și pentru că sunt oameni de bun-șimț, și care chiar au înțeles că este interesul lor, indiferent de apartenență, să facă un recensământ cât mai complet, care-i va ajuta ulterior la accesarea de fonduri europene, la programe de sprijin social și altele”, a completat directorul din INS.
Pisică a mai arătat că datele finale au fost, fără excepție, la fiecare dintre recensămintele anterioare mai mari decât cifrele preliminare, dar nu a dori să facă o estimare privind posibilele diferențe după verificarea încrucișată cu diverese alte surse, procedură validată de Eurostat și aplicată și de celelalte state din Uniunea Europeană.
Datele preliminare au fost generate prin însumarea notelor din registrele generale, realizate de cei 120.000 de recenzori, adică fără înscrierea în baza de date a fiecărui chestionar, care urmează a fi verificate, confruntate cu celelalte baze de date și cu datele din celelate state din UE până la mijlocul anului viitor, când vor fi publicate datele finale.
Eurostat a fixat pentru recensământul din 2011 un termen de furnizare a datelor finale de 27 de luni, ceea ce echivalează cu începutul anului 2014.