INS: Populația României a scăzut cu 7.775 de persoane în martie față de februarie



Populația României a scăzut în martie față de februarie cu 7.775 de persoane, fiind înregistrați aproape 16.000 de nou-născuți și peste 23.500 de persoane decedate, informează, miercuri, Institutul Național de Statistică (INS).
În luna martie s-au născut 15.801 copii (8,7 născuți-vii la 1000 de locuitori), cu 884 mai mult decât în februarie. Numărul persoanelor care au decedat în martie a fost de 23.576 (13,0 decedați la 1.000 de locuitori), cu 1.873 mai multe decât în februarie.
„Sporul natural a fost negativ atât în luna martie, de 7.775 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii), cât și în luna februarie, de 6.786 persoane”, precizează INS într-un comunicat de presă.
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna martie a fost de 166, rata fiind în creștere față de februarie.
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în martie 3.219 căsătorii, în scădere cu 1.174 față de luna precedentă, în timp ce prin hotărâri judecătorești definitive s-au pronunțat 3.369 de divorțuri, cu 58 mai multe decât în februarie.
Numărul născuților-vii a fost mai mic cu 1.984 în martie 2011 față de aceeași lună a anului trecut, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 847 față de martie 2010.
„Sporul natural s-a menținut negativ în luna martie 2011, de 7.775 de persoane, ca și în luna martie 2010, de 4.944 de persoane”, se mai arată în comunicatul INS.
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în martie 2011 a fost mai mic cu 29 față de perioada similară a anului trecut.
Numărul căsătoriilor a fost în martie 2011 cu 420 mai mic decât în aceeași lună a anului trecut, iar prin hotărâri judecătorești definitive s-au pronunțat cu 274 divorțuri mai puține.