INS: Populația României a crescut cu 1.835 de persoane în luna august



Populația României a crescut cu 1.835 de persoane în luna august, când s-au născut peste 21.000 copii și au decedat 19.182 de persoane, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).
În luna august s-au născut 21.017 copii (11,6 născuți-vii la 1.000 locuitori), cu 2.289 mai mulți decât în iulie.
Numărul persoanelor care au decedat în august a fost de 19.182 (10,6 decedați la 1.000 locuitori), cu 1.752 mai puțini decât în luna iulie.
„Sporul natural provizoriu a fost pozitiv în luna august, de 1.835 persoane și negativ în luna iulie, de 2.206 persoane. Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna august a fost de 137 (6,5 copii sub un an la 1.000 născuți-vii), rata fiind în scădere față de luna iulie, când a fost de 6,7 copii sub un an la 1.000 născuți-vii”, se arată într-un comunicat de presă al INS, remis agenției MEDIAFAX.
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna august 20.781 de căsătorii (11,5 căsătorii la 1.000 locuitori), cu 5.965 mai multe decât în luna iulie.
În total, 2.713 divorțuri au fost pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 (1,50 divorțuri la 1.000 locuitori), cu 405 mai multe decât în luna iulie.
Comparativ cu luna august a anului trecut, numărul născuților-vii a fost mai mare cu 3.319, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 522.
Sporul natural a fost pozitiv în luna august 2012, de 1.835 persoane, și negativ în august 2011, de 962 persoane.
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost de 137 atât în luna august 2012 cât și în luna august 2011.
Numărul căsătoriilor înregistrate în august 2012 a fost cu 601 mai mare decât în aceeași lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii 202/2010 s-au pronunțat cu 849 mai multe divorțuri.