Producția agricolă a crescut anul trecut față de 2009 doar în partea de vest a României (Banat) și în cea de sud-est, în timp ce în restul regiunilor activitatea s-a redus, în special din cauza scăderii la producția animală, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
La nivelul întregii țări, producția ramurii agricole a urcat cu 1% anul trecut, pe fondul majorării cu 6,6% a valorii adăugate din culturile vegetale. Producția animală a scăzut cu aproape 7%.
Regiunea de Vest, care include județele Arad, Caraș Severin, Hunedoara și Timiș, a înregistrat cea mai mare creștere a producției agricole anul trecut, datorită unui avans puternic al sectorului vegetal.
Producția agricolă în regiunea Banatului a fost cu 26,8% mai mare decât cea înregistrată în anul precedent și a fost rezultatul creșterii cu 34,8% a ramurii vegetale și cu 15% a celei vegetale. De altfel, în regiunea de Vest a fost înregistrată singura creștere a producției agricole.
În regiunea de Sud-Est, care include județele Brăila, Buzău, Galați, Tulcea, Constanța și Vrancea, s-a înregistrat o creștere cu 7,1% a producției agricole, susținută doar de sectorul vegetal.
Cele mai severe scăderi ale producției agricole, de 6,6%, au fost raportate în regiunea de Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj) și în zona de Sud-Vest a Olteniei. În ambele cazuri, factorul determinant a fost reducerea producției animale cu 7,2% și, respectiv, 15,3%.
În zona București-Ilfov a fost înregistrată cea mai mare reducere a producției animale, de 27,6%. Scăderea a fost compensată în mare parte de creșterea sectorului vegetal cu aproape 14%.
Valoarea producției ramurii agricole a fost de 64,45 miliarde de lei anul trecut, respectiv 12,5% din PIB. Cele mai mari valori s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia și Nord-Est, iar cele mai mici în regiunea de dezvoltare București-Ilfov, regiune agricolă de mică importanță.
În ceea ce privește valoarea serviciilor agricole, aceasta este în general nesemnificativă, în anul 2010 contribuind cu doar 0,9% la valoarea producției ramurii agricole la nivel național.