Centrele comerciale, sau mall-urile, cum li se mai spune, nu sunt altceva decât versiuni moderne ale piețelor medievale. Mall-ul include mai multe magazine independente, furnizori de servicii și parcări – concepute, realizate și administrate de departamente ale mai multor companii. Cele mai noi dintre aceste centre comerciale au început, recent, să găzduiască și restaurante, bănci, teatre sau săli de cinema.
Primul mall a fost „Country Club Plaza”, înființat de J.C. Nichols și deschis în apropiere de Kansas City, în 1922. Existența stațiilor de benzină, a garajelor și a locurilor de parcare erau principalele sale puncte de atracție. Cu toate acestea, primul mall închis, numit „Southdale”, a fost inaugurat în Edina, Minneapolis, în 1956.
În anii 1980 au început să apară centrele comerciale gigant. „West Edmonton Mall”, în Alberta, Canada, s-a deschis în 1981 – cu peste 800 de magazine, un hotel, un parc de distracții, un teren de golf în miniatură, o biserică, o mini-grădină zoologică și un lac care avea în lungime 133 de metri.
Căruciorul pentru cumpărături
Sylvan Goldman a inventat căruciorul pentru cumpărături, în 1936. În acea perioadă, el era proprietarul unui lanț de magazine din Oklahoma, numit „Standard/Piggly-Wiggly”. Căruciorul lui era format din două coșuri de sârmă și două perechi de roți, atașate unui schelet de scaun pliant.
În 1946, Orla Watson, din Kansas City, a inventat căruciorul cu telescoape. Folosind coșuri care se puteau atașa, fiecare cărucior intra cu partea plată sub cel din fața lui, ele putând fi stocate compact. Aceste cărucioare au fost folosite pentru prima oară în 1947.
Cunoscutul inventator din Silicon Valley, George Cokely, cel care a construit cușca specială pentru animale „Pet Rock”, a oferit o soluție modernă uneia dintre cele mai vechi probleme ale industriei supermarketurilor: furtul cărucioarelor pentru cumpărături. Această soluție miraculoasă se numește „Stop Z-Cart”. Una dintre roțile căruciorului are un dispozitiv care conține un chip și alte elemente de electronică. Atunci când căruciorul este deplasat la o distanță prea mare față de un punct fix, aflat în mall, proprietarii acestuia vor afla cu siguranță.
Ușile automate
„Horton Automatics” a conceput și comercializat primele uși cu închidere automată în Statele Unite. Fondatorii companiei, Dee Horton și Lew Hewitt, au inventat șina pentru ușile automate în 1954, sistemul de închidere bazându-se pe o tehnologie care presupune acționarea prin microsenzori.
Lew Hewitt și Dee Horton au avut această idee când au observat că ușile existente, cu balamale, erau greu de manevrat de către cumpărători și, deseori, erau avariate din cauza vânturilor foarte puternice. Astfel, cei doi au decis să creeze ușile automate care aveau să rezolve aceste probleme. Ei au înființat „Horton Automatics” în 1960, punând, totodată, bazele unei noi ramuri a industriei.
Cupoanele
Un farmacist din Philadelphia, pe nume Asa Candler, a inventat cuponul în 1895. Tot el este cel care a cumpărat compania „Coca-Cola” de la fondator, John Pemberton, un alt farmacist din Atlanta. Candler a distribuit cupoane prin intermediul ziarelor tentând oamenii să încerce gratis noua băutură răcoritoare. În plus, el i-a îmbrăcat pe farmaciști în haine cu însemnul Coca-Cola, stilul său de promovare agresiv dând roade.
Casa de marcat
În 1884, James Ritty a inventat ceea ce el însuși avea să numească „Incoruptibilul casier” – prima casă de marcat mecanică funcționabilă.
Cărțile de credit
Potrivit Enciclopediei Britanice, cărțile de credit s-au folosit pentru prima oară în Statele Unite, în anii 1920, când mai multe companii private, cum ar fi cele petroliere sau lanțurile hoteliere, au început să le furnizeze clienților lor. Cu toate acestea, referințe la cărțile de credit apar încă din 1890, în Europa – acestea presupuneau vânzarea de produse sau servicii strict între comerciantul care oferea cartea de credit și, implicit, creditul ca atare, și clienții acestuia. În 1938, companiile americane au început să accepte cărțile de credit ale altor furnizori.
Cataloage de prezentare
Aaron Montgomery Ward a fost primul care a trimis un astfel de catalog de produse în 1872, pentru compania sa „Montgomery Ward”, din Chicago. Primul catalog a constat dintr-o singură foaie, pe care era imprimată o listă de prețuri și câteva dintre produsele comercializate, precum și modalitatea prin care acestea se puteau comanda.
Treptat, Ward a extins acest catalog, făcându-l din ce în ce mai cuprinzător, cu mai multe imagini și mai multe informații.
(Click News)
