Numărul de autoturisme noi Dacia înmatriculate în Uniunea Europeană (UE) și Islanda, Norvegia și Elveția a urcat, în primul semestru, cu 28,6%, la 117.131 de unități, marca românească aflată în portofoliul Renault înregistrând cel mai puternic avans, potrivit datelor prezentate miercuri de ACEA.
În luna iunie, înmatriculările Dacia în cele 28 de țări (UE fără Cipru și Malta, plus cele trei state din afara blocului comunitar) au avansat cu 58,2%, la 27.144 de autoturisme, compania consemnând de asemenea cea mai accentuată creștere, reiese dintr-un raport lunar al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), prezentat miercuri.
Numărul de autoturisme Dacia înmatriculate în Europa în primul semestru al anului trecut s-a plasat la puțin peste 91.000 de unități, iar în iunie 2008 la 17.154 de mașini.
Piața europeană a scăzut cu 11% în primele șase luni, la 7,425 milioane de autovehicule pentru pasageri, de la 8,346 milioane de mașini în perioada similară din 2008. În luna iunie, înmatriculările de autoturisme noi în Europa au urcat ușor, cu 2,4%, la 1,461 milioane de unități, de la 1,427 milioane, datorită programelor de înnoire a parcului auto implementate de guverne, se arată în raportul ACEA.
Grupul german Volkswagen și-a păstrat poziția de lider al pieței auto europene, cu 1,591 milioane de mașini noi înmatriculate în primele șase luni, în scădere cu 3,1% față de primul semestru din 2008. Însă, în luna iunie, Volkswagen a înergistrat o creșetre de 9,5% a numărului de autoturisme noi înregistrate, la 312.000 de unități.
Concernul francez PSA Peugeot Citroen s-a plasat pe locul al doilea, cu 947.893 de mașini noi înmatriculate în primul semestru, reprezentând o scădere de 12,2%. La fel ca și Volkswagen, PSA a consemnat creștere, de 4,4%, a înmatriculărilor în iunie, la 191.638 de unități, datorită programelor de înnoire a automobilelor.
Pe pozițiile trei, patru și cinci s-au clasat grupurile Ford, General Motors și Fiat, iar Renault, acționarul majoritar al Dacia, a ocupat poziția a șasea, cu 644.171 de autoturisme noi înregistrate în perioada ianuarie-iunie, în scădere cu 13%. Și înmatriculările grupului Renault au urcat în iunie, cu 3,4%, la aproape 142.000 de unități.
Pe piețele vest-europene (UE15 plus Islanda, Norvegia și Elveția), Dacia a înregistrat dublarea înmatriculărilor în primul semestru, la peste 91.000 de autoturisme noi. În iunie, numărul de automobile Dacia noi înmatriculate a urcat de aproape trei ori, la 21.480 de mașini.