În timpul campaniei electorale, dar și înainte de debutul oficial al acesteia, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înalt PreaSfinția Sa Pimen, a făcut un pic de politică.
Doar un pic de politică, fiindcă surse extrem de bine informate spun că Pimen Suceveanul a convocat o întâlnire a preoților în cadrul căreia acestora nu li s-a spus cu cine să voteze și pentru cine să facă propagandă electorală, dar în schimb li s-a transmis clar de partea cui să nu fie: de partea candidatului PD-L pentru Consiliul Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Arhiepiscopul s-a comportat astfel din cauză că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, al cărui președinte este Pimen Suceveanul, n-a primit cele 192.000 de hectare de pădure după care are aleargă, de vreo 7 ani de zile, cu drujba scoasă de un cot jumate. Președintele Fondului este supărat pe fostul ministru al Agriculturii fiindcă acesta n-a făcut nimic pentru ca importanta suprafață de pădure să ajungă în proprietatea fundației.
Numai că nu ministrul Agriculturii se ocupă de solicitările privind retrocedarea terenurilor agricole și forestiere, ci comisiile locale și cele județene de fond funciar. Totodată, Fondul Bisericesc de astăzi este o fundație particulară, nu ca vechiul Fond care a funcționat până la venirea comuniștilor la putere, și, deci, nu este îndreptățit să primească nimic.
La finele săptămânii trecute, liderul PD-L, Gheorghe Flutur, a semnat documentele din care rezultă că acesta este noul președinte al Consiliului Județean Suceava.
La eveniment a participat și Pimen Suceveanul, care și-a adus aminte în gura mare că fostul ministru al Agriculturii Gheorghe Flutur n-a rezolvat în sensul dorit de el, și de cei împreună cu dânsul, problema celor 192.000 de hectare de pădure.
De unde rezultă că noul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, l-a invitat la momentul festiv pe arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, dar când colo acesta s-a trezit că în locul său a venit, pentru a-i strica bucuria, președintele fundației particulare Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.
Acum nu ne rămâne decât să așteptăm ziua în care arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților nu se va mai lăsa influențat de către președintele Fondului Bisericesc. Nu de alta, dar acestuia ar putea să-i pară rău după aia, așa cum s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, când i-a ascultat pe unii care-și spuneau Pavel și Sidorovici.