Doi tineri s-au luat la bătaie într-o patiserie de pe raza comunei Mălini, iar unul dintre ei a fost înjunghiat de celălalt, scandalul dintre cei doi izbucnind de la o adolescentă din aceeași localitate, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Agresiunea a avut loc duminică, în jurul prânzului, fiind implicați Constantin B. și Adrian N., ambii de 18 ani, din localitate.
Din cercetările poliției, a reieșit că, în acea zi, în jurul orei 11:00, Constantin B. l-a chemat pe Adrian N. la patiseria cu pricina, pentru a discuta despre o prietenă comună de-a lor, o adolescentă în vârstă de 16 ani.
Adrian N. a luat cu el de acasă un cuțit de bucătărie și s-a dus la locul întâlnirii. La patiserie, cei doi tineri s-au luat la ceartă, iar la un moment dat Adrian N. a scos cuțitul și l-a lovit pe celălalt tânăr în abdomen. Acesta din urmă a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul municipal Fălticeni, medicii stabilind că plaga suferită este minoră, iar victima nu necesită internare.
Polițiștii susțin că agresorul s-a întâlnit după scandalul din patiserie și cu adolescenta de la care ar fi plecat tot scandalul, amenințându-o pe aceasta cu cuțitul.
„Agresorul a fost identificat și s-a ridicat de la acesta cuțitul de bucătărie cu care a lovit victima, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de port fără drept al cuțitului, lovire și alte violențe și amenințare”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.