Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Bosanci, a fost înjunghiat de trei ori de către un văr de-al său, cu zece ani mai mare, agresiunea petrecându-se după ce bărbații au băut împreună. Poliția a fost sesizată de agresiune în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 3.00.
Conform anchetei poliției, Romulus N., în vârstă de 33 de ani, și Constantin U., de 23 de ani, ambii din Bosanci, au lucrat împreună pe parcursul zilei de marți, după care, seara, au început să bea. În jurul orei 2.00, cei doi au mers să-și viziteze alți veri din sat, iar în timp ce se deplasau spre locuința acestora, în drum, pe fondul unui conflict spontan, tânărul de 33 de ani, rezultă din anchetă, a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt.
Tânărul de 23 de ani a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticat preliminar cu: „trei plăgi înjunghiate” și rămânând internat.
Poliția a întocmit pe numele agresorului dosar penal pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și port fără drept al cuțitului. Încadrarea exactă a faptei se va face în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale de care are nevoie victima.