Scandal în familie

Înjunghiat de mai multe ori în piept de propriul tată



Un tânăr în vârstă de 32 de ani a ajuns la spital, înjunghiat de mai multe ori în piept de către propriul tată, în urma unui conflict spontan avut cu acesta.
Miercuri seară, în jurul orei 19:00, agenții postului de poliție Zvoriștea au fost sesizați telefonic despre faptul că la locuința lui Aurel Carpiuc, în vârstă de 65 de ani, din satul Șerbănești, are loc un scandal, iar fiul proprietarului, Sorin Carpiuc, de 32 de ani, care locuiește în același imobil, a fost înjunghiat.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul în vârstă de 65 de ani a avut un schimb de replici cu fiul său, fiind lovit de către acesta din urmă cu pumnii în cap. Sexagenarul a luat un cuțit de bucătărie pe care îl folosea la gătit și și-a înjunghiat fiul de mai multe ori în zona pieptului.
„Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar leziunile necesită 11 – 12 zile îngrijiri medicale, nefiind pusă în primejdie viață victimei”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.



Recomandări

Un adolescent în vârstă de 17 ani l-a înjunghiat pe șoferul unei mașini de ridesharing. Totul pentru o diferență de preț de doi lei

Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani
Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent