Proiecte

„Inițiativele Onofrei” privind modernizarea infrastructurii rutiere și aeroportuare

Orest Onofrei: „Bucovina nu a fost o prioritate în ceea ce privește dezvoltarea rețelei de transport”
Orest Onofrei: „Bucovina nu a fost o prioritate în ceea ce privește dezvoltarea rețelei de transport”

Modernizarea infrastructurii rutiere și aeroportuare se numără printre prioritățile candidatului PD-L la Senat în colegiul Suceava, Orest Onofrei. Democrat-liberalul propune modernizarea drumului european E85 de la Roman la Siret, realizarea autostrăzii care va lega Bucovina de Vestul țării pe ruta Petea – Baia Mare – Vatra Dornei –Suceava – Siret, precum și modernizarea aeroportului de la Salcea.
Onofrei a spus că aceste investiții vor fi promovate prin hotărâri de guvern. El a arătat că unele investiții privind rețelele de transport sunt prevăzute în Legea 363/2006 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național, lege care prevede însă că lucrările se finanțează și se fac prioritar prin hotărâre de guvern.
Orest Onofrei promite ca viitorul guvern democrat-liberal să emită în primul an hotărârile privind finanțarea modernizării aeroportului și realizării autostrăzii ce va lega Bucovina de vestul țării, obiective care sunt prinse deja în Legea 363/2006, precum și hotărârea de includere a modernizării E85 printre obiectivele de investiții de interes național.
„Am spus de foarte multe ori că Bucovina nu poate fi zonă turistică de interes național, iar turismul nu poate să se dezvolte corespunzător dacă nu avem rețele de transport. Or dacă vorbim de rețele de transport, vorbim de căi rutiere și aeroport. Până acum, în strategia guvernelor care s-au perindat la conducerea țării, Bucovina nu a fost o prioritate în ceea ce privește dezvoltarea rețelei de transport”, a spus Onofrei.
Onofrei cheamă toți parlamentarii de Suceava să-i susțină proiectele El a arătat că Legea 363/2006 dă posibilitatea ca parte din lucrările de infrastructură să fie realizate cu fonduri private.
„Ca o noutate în această lege este faptul că parte din infrastructura respectivă se poate realiza din fonduri private, așa cum am propus eu, acum doi, trei ani, când existau deja investitori care vroiau să construiască partea de autostradă care să lege Suceava de Vestul Europei. Parte din aceste lucrări pot fi finanțate din fonduri private, cu o condiție însă, aceea ca Guvernul să întocmească studiile de fezabilitate, iar lucrările să fie prioritare în programul național”, a spus Onofrei.
El a ținut să precizeze că inițiativele sale privind modernizarea infrastructurii rutiere și aeroportuare intră în acel „pact pentru Bucovina” și consideră că ar trebui susținute de toți parlamentarii de Suceava indiferent de culoarea politică, întrucât sunt lucruri de interes județean.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Gheorghe Șoldan și președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, au discutat despre posibilitatea atragerii mai multor investiții germane în județul Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit miercuri cu președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit miercuri cu președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer