Inima

Se împlinesc 70 de ani de la ceremonia universitară în care-și primea diploma de medic Cristiaan Barnard, și 45 de ani de la apariția, la „Junimea” ieșeană, a cărții sale „O viață”. Constat că lumea l-a uitat pe „chirurgul inimii”, iar numele lui, cândva pe toate buzele, abia dacă mai rezonează astăzi. Am probat lucrarea legii omenești a uitării la o întâlnire cu studenți (adevărat, politehniști) în care n-am putut afla decât o singură persoană care să fi auzit de reputatul chirurg sud-african! L-am cunoscut. În 1970, intenționând să-i public cartea autobiografică intitulată „O viață”, am început tratativele pentru obținerea licenței de traducere, scriindu-i. Era, atunci, un star mondial de primă mărime.
În 1967, când Louis Washkansky a supraviețuit 18 zile primului transplant de inimă cutezat în lume, generația mea a urmărit cu sufletul la gură epopeea televizată, derulată la o tensiune ce avea să fie depășită doar de aselenizarea americanilor. Fără a fi devenit o intervenție chirurgicală banală și rutinieră, transplantul cardiac se practică acum frecvent, iar rata de supraviețuire nu se mai măsoară în zile, ci în decenii… La scrisoare mi-a răspuns firma lui de avocatură și impresariat, stabilind „un preț modic, preferențial pentru o țară în curs de dezvoltare”, adică 22.000 de dolari. Conform legislației noastre, puteam să ofer… 128 $. Am comunicat la Capetown biata noastră ofertă. Același răspuns: 22.000. Scriu din nou: 128. Răspunsul: 22.000. Scriu (ce-o fi, o fi!) ministrului Culturii al Africii de Sud. Nu știu care o fi fost stadiul relațiilor cu România atunci, dar răspunsul n-a întârziat: aflu că dl Barnard s-a arătat dispus să acorde dreptul de traducere, urmând ca importanta sumă de 128 de dolari (!) s-o virăm în contul unui azil de bătrâni din (pare-mi-se) Zambia. După care, Barnard a venit în România și a conferențiat la Facultatea de Medicină din București, în fața unui amfiteatru arhiplin, populat – încă din vremea aceea – cu studenți surprinzător de bine cunoscători ai englezei.
I-am adus acolo cartea „O viață”, unul dintre succesele „Junimii”, și s-a arătat surprins: nu știa nimic despre inițiativa editorială, cum i-a spus el, „balcanică”. Ceea ce înseamnă că, de fapt, impresarul cu care tratasem nici nu l-a informat despre solicitarea editurii ieșene (Barnard a și zâmbit cu inocență când i-am vorbit despre cei 128 de dolari!) de unde și rigiditatea întregului demers. Care, cu siguranță, s-ar fi sfârșit în coadă de pește dacă, pur și simplu la întâmplare, nu mă adresam ministrului. Abia atunci a fost contactat Barnard și s-a stabilit remunerația de-a dreptul simbolică. Extrem de binevoitor, marele chirurg a acceptat pe loc să autorizeze tipărirea, la Iași, a următoarei sale cărți, „Inima nu trebuie să moară”, cu dezlegarea lui directă, fără nici o pretenție financiară. (Să nu uităm că, gratuit, l-a operat, în 1970, pe românul Horia Samarghitean, bolnav de maladia „inimii albastre” și adus la spitalul din Cape Town aproape în comă…)
Barnard ne-a promis și un set de fotografii; am primit pozele și le-am tipărit într-o anexă finală a lucrării „Inima nu trebuie să moară” („Junimea”, 1972) – o carte scrisă pe înțelesul tuturor, ce poate fi citită cu mult folos și acum, chiar dacă deceniile scurse au adăugat sumedenie de noutăți în domeniu. Pe care autorul îl examinează și dintr-o perspectivă general-filosofică, dar și din aceea a unui onest popularizator ce nu se sfiește să coboare cu premeditare nivelul expunerii, spre a fi înțeles și a i se urma sfaturile… nu tocmai conforme cu rigorile tratamentelor prescrise prin tradiție afecțiunilor cardiace. Dacă descoperirea ulterioară a Ciclosporinei a dat cuvenitul impuls transplantului de organe, acționând asupra reacției de respingere proprie organismului uman, inima cea nouă „se montează” și acum exact după procedurile descrise și practicate de Barnard… Ironia sorții: o boală circulatorie (arterele!) i-a afectat mobilitatea mâinilor și n-a mai putut să opereze.
A murit la începutul anului 2001, într-o piscină din Cipru, desigur, de inimă. Până în ultima clipă și-a păstrat rangul de mare star și i s-a acordat pretutindeni atenția și răsfățul cuvenite. Dădea bine pe ecranul televizorului, izbutind să cucerească, printre alte răscunoscute vedete ale ecranului, până și pe… Lollobrigida, ceea ce i-a adus fireasca parte de invidie și resentimente… Barnard a pornit de jos, foarte de jos, spre a ajunge, prin muncă îndârjită, la zenitul recunoașterii mondiale. A izbutit. Ce repede uită lumea!