Inima în marele post

1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreștinați a căror inimă, din pricina păcatului strămoșesc și păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieții, ci al morții și a toată putreziciunea.
2. Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că așa stau lucrurile dă mărturie Atoateștiitorul, Care în trup a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: „Din prisosința inimii grăiește gura”. /Matei 12:34/ Așadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sunt în inimă, aceleași cuvinte-s și pe limbă; și ce urâciune e în inimă, aceeași urâciune-i și pe limbă. Ceea ce se află în inimă se varsă și se prelinge pe buze.
3. Adâncă e inima omului, zis-a proorocul. O, Doamne, cât de adâncă e inima omului! În inima omului totul se poate cuprinde, dar numai Tu, Dumnezeul nostru, o poți cuprinde. Și curăția îngerilor și necurăția iadului își poate găsi locul în inima omului. Barometrul inimii omului are însemnate toate gradațiile, de la talpa iadului până în tăria cerurilor.
4. De aceea s-a zis: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzește-ți inima, căci din ea izvorăște viața. Izvorăște viață dacă o păzești; iar, de nu o vei păzi, va izvorât toată urâciunea.
5. Și una, și alta. Așadar, păzește și păstrează izvorul vieții din tine, ca să nu se tulbure. Tu ești botezat, și botezul e mare lucru. Ești îmbăiat în apă și în duh. Fiul lui Dumnezeu s-a pogorât și te-a îmbăiat, precum o maică își îmbăiază pruncul murdar. El a curățit inima ta și a făcut-o izvor al vieții. Și tu, ce faci? Oare nu ești fără de minte când păcătuiești? Oare prin păcat nu preschimbi izvorul vieții într-un izvor al morții?
6. O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea ești, cât de bine este pentru om a-și preda inima în mâinile Tale decât a o călăuzi cu propriile mâini! Cu adevărat primejdios lucru este pentru om a-și călăuzi inima cu muritoare mâini! Tu, Doamne, din totdeauna ai știut asta. Iar Tu, îndată ce i-ai dăruit omului inima – această nemărginită și tainică minune! – părintește l-ai sfătuit: Fiule, dă-mi inima ta! Adică, întoarce dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde.
7. Mulți vorbesc despre voia slobodă a omului. Sunt oameni slobozi întru bine, iar alții slobozi întru rău. Slobod întru bine este cel ce își predă libertatea celui mai slobod, adică Celui ce este cel mai slobod, ca să o folosească spre bine. Slobod întru rău este cel ce vrea să folosească singur libertatea sa, și atunci, fără să bage de seamă, o predă Tiranului, celui ce este cel mai lipsit de libertate.
8. Oare nu ai văzut niciodată un copil căruia mama i-a dat cuțitul să taie pâine, și copilul ține cuțitul, iar mama ține mâna în care copilul ține cuțitul? Așa, de fapt, mama e cea care taie cu cuțitul, chiar dacă copilului i se pare altminteri. Dacă copilul împinge mâna mamei, atunci nu va tăia pâinea, ci se va tăia pe sine. Oare nu este aceasta chipul libertății omenești? Oare nu este pildă despre cei slobozi întru bine și cei slobozi întru rău?
9. O, cel ce ești slobod întru cele bune, folosește-ți libertatea dăruită pentru a da inima ta Domnului spre călăuzire. Va rămâne a ta și o vei purta în sine, iar El o va călăuzi.
10. În această a patra săptămână a Postului Mare, adu-ți aminte de înfricoșatele, dar adevăratele cuvinte ale Mântuitorului tău despre inima pe care nu o călăuzește Dumnezeu și de toate cele ce se ies din această inimă. Amintește-ți și înfricoșează-te amintindu-ți.
11. Lasă-te întru totul lui Dumnezeu și spune-i în rugăciune: Tată, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce știi, ca din ea să iasă gândurile bune, și viața, și credincioșia în căsătorie, și sfânta dragoste, și cinstirea avuției străine, și mărturisirea cea dreaptă, și slăvirea și lăudarea sfântului Tău nume. Amin.
(Publicat în Cetatea Creștină, sursa: AXA, Revista de oceanografie ortodoxă)