Inhalarea sărurilor cu ajutorul unei măști de oxigen ar putea deveni o nouă metodă terapeutică eficientă pentru a scădea presiunea arterială, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk.
Odată inhalate, sărurile naturale – cunoscute sub denumirile de nitriți și nitrați – se transformă în sânge în monoxid de azot, care dilată vasele de sânge și scade presiunea arterială.
Tratamentul ce constă în inhalarea de nitrați este pe cale să fie testat în Statele Unite în cadrul unui studiu realizat pe pacienți care suferă de hipertensiune pulmonară, o afecțiune caracterizată printr-o presiune ridicată a sângelui care circulă între arterele ce fac legătura dintre inimă și plămâni.
Voluntarii vor inhala aceste săruri cu ajutorul unui dispozitiv asemănător măștilor cu oxigen.
O formulă lichidă pe bază de săruri, ce poate fi băută de pacienți, este folosită în cadrul unui alt test, realizat la Exeter University din Marea Britanie pe pacienți suferind de hipertensiune, o maladie care afectează o treime dintre britanici.
Deși alte tratamente eficiente contra hipertensiunii sunt deja disponibile pe piața medicală, oamenii de știință au devenit tot mai interesați în a cunoaște rolul pe care monoxidul de azot îl are în organism.
Această substanță este produsă pe cale naturală de celulele care căptușesc pereții vaselor de sânge și joacă un rol important în dilatarea acestora, protejându-le de efectul dăunător al altor substanțe, precum colesterolul.
În prezent, în Marea Britanie sunt în curs de desfășurare mai multe studii clinice care cercetează rolul monoxidului de azot în cazul maladiilor cardiovasculare – hipertensiune, boli coronariene și boli vasculare periferice (atunci când vasele de sânge din picioare sunt blocate cu colesterol).
Monoxidul de azot a fost studiat și utilizat și ca tratament contra impotenței. În mod normal, stimularea sexuală produce monoxid de azot care este eliberat în țesutul erectil, conducând la un flux sangvin crescut la nivelul penisului.
Savanții au declarat că au făcut o descoperire majoră atunci când au realizat că nitriții și nitrații – o altă formă de sare, disponibilă pe cale naturală în anumite plante – pot fi transformate în monoxid de azot după ce ajung în sânge.
Cercetătorii americani de la National Institutes of Health (NIH) au descoperit astfel că nitriții îmbunătățesc circulația sângelui prin dilatarea vaselor sangvine.
„Astfel, se mărește cantitatea de oxigen din sânge și ar putea fi folosit ca un nou tratament contra unor boli precum hipertensiunea și atacul de cord”, au declarat savanții americani.
Într-adevăr, mai multe studii au evidențiat faptul că nitriții contribuie la reducerea presiunii sangvine la voluntarii sănătoși. Alte studii au reliefat prezența unor efecte similare în testele realizate pe animale.
În cadrul unui test clinic realizat la University of Exeter, savanții cercetează efectele sărurilor naturale din sfecla roșie.
Studiul a fost inspirat de testele realizate de cercetătorii de la Barts and the London School of Medicine și Peninsula Medical School, care au descoperit că sfecla roșie reduce tensiunea arterială. Se crede că nitrații din sfecla roșie produc acest efect.
Peste 30 de voluntari suferind de hipertensiune s-au înscris în acest studiu. Ei primesc o doză zilnică de 250 de mililitri de suc de sfeclă roșie, timp de o lună.
Într-un alt studiu, desfășurat la University of Pittsburgh din Statele Unite, nitrații, administrați prin inhalare, sunt folosiți pentru a trata hipertensiunea arterială pulmonară.
În cazul acestei forme de hipertensiune, principalele artere care transportă sângele de la inimă la plămâni se contractă, făcând dificilă circulația sângelui prin aceste vase.
Acest detaliu conduce la creșterea presiunii sângelui, punând o „frână” în funcționarea normală a inimii, și poate conduce la insuficiență cardiacă.
La acest studiu participă 30 de pacienți suferind de insuficiență cardiacă, care primesc nitrați prin inhalare, în doze diferite. În acest studiu nu se administrează placebo.