În cazul bărbatului din satul Poiana Mărului, comuna Mălini, îngropat de preotul din sat fără certificat de constatare a decesului, se va recurge până la urmă la deshumarea cadavrului, procurorul de caz stabilind că această măsură este obligatorie.
După cum am relatat pe larg în ziarul nostru, Gheorghe Dăscălașu, în vârstă de 55 de ani, din Poiana Mărului, a murit acasă, pe 15 ianuarie, fiind condus pe ultimul drum patru zile mai târziu. Cum bărbatul nu a fost înscris la nici un medic de familie și nu fusese la spital, ba mai mult nu mai avea buletin de ani de zile, deoarece îl pierduse, soția acestuia nu a putut obține certificat de constatare a decesului.
După ce familia a stat cu bărbatul mort în casă timp de patru zile, pe 19 ianuarie, preotul din sat, Gheorghe Sava, a oficiat o slujbă de înmormântare fără act de deces. Cazul a ieșit la iveală la mai bine de o săptămână de la deces, atunci când soția bărbatului s-a prezentat la Primăria comunei Mălini pentru a solicita ajutor de înmormântare.
Preotul, dosar penal pentru abuz în serviciu
Polițiștii au demarat imediat o anchetă, preotul din sat alegându-se cu dosar penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, Ovidiu Ficioru, ne-a declarat:„S-a stabilit că avem nevoie de necropsie pentru a lămuri acest caz. Nu există nici un act medical, nici măcar de la medicul de familie, astfel că s-a dispus deshumarea cadavrului, pentru a se putea stabili cauza decesului”.
Data la care se va efectua deshumarea urmează a fi stabilită în perioada imediat următoare, așteptându-se o ameliorare a vremii geroase din această perioadă.
Gheorghe Dăscălașu era tată a nouă copii, șase fiind plecați în străinătate, iar trei fiind încă acasă, la Poiana Mărului.
Soția acestuia, Teodora Dăscălașu, și copiii spun că bărbatul era bolnav de epilepsie, iar starea sa se agravase foarte mult în ultimele săptămâni, când abia mai ieșea din casă. Situația este confirmată parțial și de vecini, însă în lipsa oricărui act medical s-a ajuns la concluzia că deshumarea este singura soluție.
În ceea ce-l privește pe preot, acesta a susținut că a vrut doar să ajute o familie nevoiașă, care stătea deja de patru zile cu cadavrul în casă.
În momentul în care a fost întrebat de ziariști de ce a efectuat o înmormântare fără act de deces, acesta a evitat orice dialog și apoi a aruncat vorbe grele la adresa acestora.
Nu se știe cauza morții
Îngropat ilegal de preot, va fi deshumat de procurori
