Îngrijorări

Presa a descoperit subiectul Capitulațiilor – iată încă un „lung prilej de vorbe și de ipoteze”: unii văd în evocarea convențiilor străvechi dintre Turcia și Țările Române un argument pentru contestarea deciziei de construire a moscheii de la București („cea mai mare dintr-o capitală europeană”, cum triumfător anunță muftiul Iusuf Murat), alții, un nou temei pentru a demonstra că „falsul istoric este adevărata istorie a românilor”. Bizara aserțiune aparține gazetei „Atac de Constanța”, care combate vehement pe tema„Românismul exacerbat se numără printre ultimele lucruri care au mai rămas unui popor ce nu prea mai are multe motive de laudă.” O fi având, n-o fi având, asta rămâne să aprecieze fiecare după câtă carte știe, după cum simte și înțelege istoria neamului. În chestiunea Capitulațiilor, însă, lucrurile par a fi destul de clare. Este vorba despre acte străvechi încheiate cu „Sublima Poartă”, prin care statele semnatare asigură privilegii supușilor aflați în afara teritoriului național. De secole, astfel de documente s-au semnat în toată Europa (și nu numai; într-o vreme făceau parte din rutina colonială). Și-i bine de precizat etimologia: „Capitulație” vine din franțuzescul „capitulation”, nicidecum din latinescul „capitulatio” (predare).
Înțelegerile încheiate între Poartă și Țările Române ratificau păstrarea autonomiei interne în Principate, dimpreună cu o oarecare libertate în acțiunile externe; evident, stabileau și cuantumul tributului. În chestiunile de natură religioasă s-a statuat o anume protecție a supușilor creștini încă din 1393, prin Capitulația încheiată la Nicopole între Mircea cel Bătrân și Baiazid. În Capitulația din 1640 (Adrianopole), convenită între Vlad Țepeș și Mohamed Cuceritorul, apărea prima prevedere aflată azi în acut interes al presei: „Nu va exista niciodată o moschee în nici o parte a teritoriului valah.” Capitulația din 1511 (între Bogdan cel Orb și Baiazid) stabilea că „Turcii nu vor putea nici să cumpere pământ în Moldova, nici să construiască acolo moschei.” În fine, prin Capitulația din 1529, Petru Rareș și Soliman I decid: „Exercitarea cultului musulman este interzisă pe teritoriul moldovenesc”. Care va să zică, încă din veacul veacurilor, turcii și românii s-au angajat să nu îngăduie prezența și exercitarea cultului islamic pe pământ românesc. Au vreo relevanță aceste îngrădiri decise de strămoși în zorii istoriei? Da – se grăbesc unii să susțină, fiindcă aceste Capitulații n-au fost niciodată abrogate. Ridicol: atunci ar trebui să plătim în continuare 10.000 de piaștri bir la Poartă, ba și să trimitem anual sute de tineri spre a fi înrolați la ieniceri!
Capitulațiile n-au nici o valoare, fiindcă sunt acte false – afirmă vigilenții din Constanța & comp. Și ar fi false fiindcă nu s-au găsit originalele: au fost reconstituite din memorie de către ambele părți. Ceea ce îmi amintește una dintre aberațiile susținătorilor tezei asasinării lui Eminescu: dacă Doamna X n-a trecut în Jurnalul personal cutare eveniment, atunci înseamnă că acesta n-a existat. Țin și eu un Jurnal: dacă nu menționez magnificul rezultat obținut zilele trecute de Iordănescu (1-1 cu Congo), atunci marele meci n-a avut loc? Reconstituirea textelor s-a făcut, împreună cu partea turcă, la încheierea tratatelor din 1772 și 1774. Turcia nu le-a contestat niciodată și chiar cele întâmplate până atunci, istoricește consemnate, validează autenticitatea reconstituirii – poate nu în litera vechilor documente, dar „rimând” perfect cu prevederile actului și cu conduita semnatarilor de odinioară.
Opinia noastră: evocarea Capitulațiilor, fără efect juridic, are valoare simbolică: deși ar fi putut s-o facă în voia cea bună, turcii au interzis edificarea de moschei într-un teritoriu de mult creștinat. Ceea ce nu exclude evoluțiile firești în trama istoriei, în temeiul cărora s-a legitimat recunoașterea cultului musulman, precum și, peste veac, ridicarea de geamii în Dobrogea. Actuala înțelegere este urmarea unei decizii luate cândva de expreședintele Băsescu (culmea, acum, în context electoral, se declară acerb inamic al construirii moscheii de la București!), numai că apare într-un moment absolut ingrat pentru o astfel de convenție, evident afectată de ecourile valului terorist musulman.
Muftiul Murat anunță că „aici va fi construit și un centru de identitate spirituală, unde vor funcționa săli de curs în care imamii să predice învățătura Coranului”, întrucât „Islamul este religia păcii”. Deocamdată cel puțin, „religia păcii” se exprimă mai ales prin argumentul terorii.
Îngrijorarea românilor apare ca legitimă.