Numire

Inginerul șef Ioan Ungureanu, șeful interimar al SGA Suceava



– Acesta a mai ocupat funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava în perioada octombrie 2001 – martie 2005
Direcția Teritorială a Apelor Siret Bacău a decis ieri ca inginerul șef Ioan Ungureanu să fie șeful interimar al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava. Necesitatea numirii unui șef interimar a venit după ce luni fostul șef al SGA, Vasile Păcurari, a fost eliberat din funcție. După cum ne-a declarat Georgiana Cernat, purtătorul de cuvânt al Direcției Teritoriale a Apelor Siret Bacău, fostul șef a fost eliberat din funcție pentru nereguli în activitatea de management, aspectele reținute ca nefiind bine gestionate ținând de investiții și de acordarea avizelor de gospodărire a apelor. Directorul interimar Ioan Ungureanu are 51 de ani, este inginer hidrotehnist, și lucrează în domeniul gospodăririi apelor încă din anul 1981. Din 1984 el activează în cadrul SGA Suceava, fiind unul dintre cei mai vechi angajați ai unității. Postul de director al SGA Suceava nu este tocmai o noutate pentru Ungureanu, el fiind șef în cadrul instituției și în perioada octombrie 2001 – martie 2005. În zilele următoare funcția de director urmează să fie scoasă la concurs, examenul pentru acest post urmând a se desfășura undeva la mijlocul lunii aprilie. Actualul director interimar a refuzat să spună dacă se va înscrie sau nu la concurs, motivând că are nevoie de timp de gândire pentru a lua o decizie. În ultima vreme o parte a presei locale a semnalat o serie de nereguli în modul în care-și desfășoară activitatea unii agenți economici proprietari de balastiere, fostul director fiind considerat principalul răspunzător pentru această situație.



Recomandări

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan