Ingineri și…ingineri(i)

Modernizarea Românie este legată de numele unei familii: Brătianu. Tatăl, Ion C. Brătianu (1821-1891), ctitor al PNL și președinte al Consiliului de Miniștri, a avut un rol marcant în Unirea Principatelor de la 1859, aducerea pe tron a lui Carol I, intrarea în războiul de independență, transformarea României în Regat. Fiul, Ion I. C. Brătianu (1864-1927), fost președinte al PNL, fost ministru al lucrărilor publice și președinte al Consiliului de Miniștri, e omul de care se leagă, în cea mai mare măsură, schimbarea la față a României de la întretăierea secolelor XIX și XX. Regimul de viață impus de bătrânul Brătianu familiei sale era unul foarte auster, aproape spartan, dar plin de atenție și de afecțiune pentru toți, fără discriminare. O nepoată a întemeietorului ”dinastiei” brătienilor își amintește că ,amuzat de solidaritatea dintre copiii familiei, Ion C. Brătianu le spunea ”sunteți uniți ca țiganii și ca evreii”. Deși ar fi preferat să studieze istoria și științele umaniste, persuadat de autoritarul său tată, Ionel va urma – cu eforturi mari, dar încununate de succes – Politehnica și, ulterior, Școala de Poduri și Șosele din Paris. El se va felicita ulterior pentru alegerea făcută, afirmând că ”Politehnica e menită să te facă să raționezi, Școala de Poduri să-ți arate chestiunile practice”. Tipul său logic, polivalent de gândire este memorabil sintetizat în faimosul schimb de replici cu istoricul Nicolae Iorga, în Parlament: ”Ce aș avea eu de învățat de la un inginer? ” „– Măsura, domnule profesor, măsura!”. Puțină lume știe azi că, încă din vremea studenției sale pariziene, Ionel l-a avut ca mentor și susținător pe legendarul Anghel Saligny. Când venea la Paris, Saligny îl lua pe studentul Ionel la plimbare pe Sena, nu pentru a admira frumusețea orașului, ci pentru a-i descifra tânărului studios tainele tehnice ale construcției celebrelor poduri. Inițial, Saligny îl ia sub aripa sa pe tânărul inginer, cu care va lucra timp de 9 ani, inclusiv la șantierul faimosului pod de la Cernavodă. După ce Brătianu ajunge ministru, apoi premier, el va apela constant la sfaturile și experiența ilustrului său mentor. Ion C. Brătianu a murit în anul 1891. În testamentul său a lăsat urmașilor lui, cu limbă de moarte, o dorință: ”Mă voi răsuci în mormânt dacă voi, fiii mei, nu veți întregi țara.”. Vis îndeplinit: Ionel va influența intrarea României în primul război, fapt ce a dus la Marea Unire din 1918. Dar – alt fapt inedit – încă din 1889, pe când, ca tânăr inginer se ocupa de rețeaua de căi ferate din vestul Moldovei, s-a preocupat ca majoritatea acestor linii să fie orientată spre frontiera cu Transilvania, din rațiuni strategice anticipate genial! Un inginer care a construit România modernă! Și azi avem, vezi Doamne, destui ingineri în posturi de decizie politică. Dar…orice comparație e de prisos. Citeam recent în ”Jurnalul Național”, sub titlul ”Minunile de la stat”, că un șef de ONG și vânzător de WC-uri a ajuns printre administratorii Aeroportului Internațional ”Mihail Kogălniceanu” (folosit și de NATO), un miner a fost numit între șefii ”Transelectrica”, un instructor auto a fost numit administrator la ”Avioane Craiova” S.A. În aceste condiții – ca să-l parafrazez pe Cristian Anton, autorul articolului citat – par mult mai dezirabile și ”pregătite” (multilateral) sexy-secretarele pe care le aflăm în fiecare minister, pentru că de la ele măcar nu are nimeni vreo pretenție (managerială, vreau să zic!). Onestitatea jurnalistică îmi impune să recunosc că meteahna numirii administratorilor de top pe criterii de clientelism nu a fost inventată de coaliția la Putere, ci a fost practicată de cvasi-totalitatea guvernărilor precedente (poate cu excepția primelor guverne de după 1990, în care mai găseai, în ministere, oameni care mai știau ”cum se face chișleagul”). În fine, cred că o perfectă ilustrare a diferenței esențiale dintre un inginer (adevărat) și un politician de mucava (fie acesta, la bază…inginer!) este următoarea glumă. Un domn îmbrăcat la patru ace, într-o mașină scumpă, își dă seama că s-a rătăcit. Trage pe dreapta și întreabă pe cineva care tocmai trecea pe stradă: – Scuzați-mă! Ați putea să mă ajutați? Am întâlnire la ora două cu un prieten, sunt deja în întârziere cu jumătate de oră și nu știu unde mă aflu. – Bineînțeles, răspunde celălalt. Vă aflați la 7 km de centrul orașului, între 40 și 42 de grade latitudine nordică și 58 și 60 de grade longitudine estică. – Sunteți inginer, așa e? – Da, domnule. Cum ați ghicit? – Foarte ușor. Tot ce mi-ați spus e tehnic corect, însă practic inutil pentru mine. Sunt tot pierdut, voi ajunge târziu și nu știu ce să fac cu informațiile primite. – Dumneavoastră sunteți politician, e adevărat? – Da, domnule, răspunde mândru cel din mașina de fițe. Cum ați dedus asta? După marca mașinii? După costumul ”Armani”? – Nu neapărat. Dar dvs nu știți unde sunteți, nici încotro vă îndreptați, ați făcut o promisiune pe care nu o puteți îndeplini și așteptați ca altcineva să vă rezolve problema. De fapt, sunteți exact în aceeași situație în care erați înainte de a mă întreba, fiind incapabil să vă adecvați realității concrete. În pus, din nu știu ce motiv, simt că vi se pare că e vina mea și nu a dumneavoastră!