Școala altfel

„Îngerul blond”, în Sala Voievozilor din Siret



Sala Voievozilor, din incinta Primăriei orașului Siret, a găzduit, săptămâna trecută, o manifestare dedicată poetului Nichita Stănescu.
Manifestarea, circumscrisă programului „Școala altfel”, s-a realizat în cadrul unui parteneriat încheiat între autoritățile locale, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” și Centrul Cultural „Mihai Teliman” din Siret, cu Liceul Tehnologic „Moldova” și Colegiul Tehnic „Petru Mușat” din Suceava.
Moment special Ioan Mateiciuc – un poem propriu dedicat lui Nichita Stănescu
Programul a cuprins vernisajul expoziției de grafică „Respirând cu Nichita”, realizată de artistul plastic Mihai Pânzaru PIM, medalionul liric și biografic „Îngerul blond”, „Amintiri despre Nichita” – întâmplări din viața poetului relatate de prof. Roman Istrati, lansarea volumelor „Motive mitice în lirica românească” și „Receptarea motivelor mitice în lirica românească. Perspective metodice” – autor prof. Ofelia Florentina Ducec, de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava.
Avându-l ca moderator pe prof. Roman Istrati, manifestarea a fost savurată de cei circa 80 de elevi din clasele terminale, preocupați de un eventual subiect Nichita Stănescu la examenul de bacalaureat.
Un moment special a fost cel al poetului siretean Ioan Mateiciuc, care a recitat un poem propriu dedicat lui Nichita Stănescu.
Proiecție PowerPoint, cu un fundal muzical Nicu Alifantis, și un îndemn la lectură
Medalionul liric și biografic intitulat „Îngerul blond”, prezentat de prof. Alina Nemțoi, de la Liceul Tehnologic „Moldova”, a constat într-o proiecție PowerPoint, cu un fundal muzical asigurat de compozițiile cantautorului Nicu Alifantis.
După prezentarea celor două cărți semnate de prof. Ofelia Florentina Ducec de cătrejurnalistul Adrian Popovici (cărți care au fost achiziționate de Primăria Siret pentru a fi oferite ca premii elevilor merituoși la sfârșit de an școlar), autoarea volumelor a îndemnat auditoriul la lectură „pentru descoperirea timpului istoric real și a evenimentelor adevărate”.
Întreaga acțiune a fost încheiată de directorul Centrului Cultural „Mihai Teliman” din Siret, Mihai Mihăiescu Aniuk, cu o reverență în fața tuturor celor care au pus umărul pentru reușita manifestării.



Recomandări