Gigi Becali a încercat să mai fenteze din pedeapsa cu pușcărie, așa cum amicul său complice Babiuc, marele sculă masonică, a reușit deja. Să găsească o breșă în zid, să crăcăneze oleacă gratiile, altfel spus. O șmecherie avocățească, un tertip, o belitură în lege, orice.
Becali, absolvent glorios de liceu, a încercat să se înscrie la facultatea de teologie a universității București. Că tot visează el cum îi zburătăcește în jur un stol de îngeri, în timp ce-i cântă psalmi și i se găinățează pe bombeu.
Din păcate pentru acest multi-infractor, cererea avea nevoie de viza Arhiepiscopiei capitalei. Iar ăia de acolo, într-un acces de verticalitate nefiresc pentru ei, nu au vrut să-i pună ștampila. I-au respins cererea, transmițându-i mesajul tacit că stă bine acolo unde stă.
Motivația oficială am aflat-o cu toții. Cursurile de teologie cică nu se pot urma la învățământ seral sau la distanță. Trebuie să fii prezent la școală zi de zi, că se face prezența. Deși, dacă e să vorbim realist, între pământ și cerul unde sălășluiesc sfinții e o mare distanță. O distanță uneori mult prea mare.
Eu mă așteptam, conform lipsei de reguli care guvernează pământul patriei noastre, să se facă o excepție în cazul acestui ins foarte penal. Mă bucură atitudinea bisericii, cum să nu, dar ea vine în contradicție cu propria conduită avută ani în șir.
Dacă Becali a devenit un smintit, la asta au contribuit și suficienți înalți popi, care l-au binecuvântat, în loc să-l spurce. Se știe însă că banul e ochiul dracului nu numai în lumea noastră simplă, dominată de facturile care ne sufocă, ci și în lumea popilor. Mai ales în lumea celor ortodocși.
Rămân cu regretul de spectator că nu voi avea cum să asist vreodată la o slujbă ținută de părintele Becali. De acolo, până la ungerea sa ca sfânt ar mai fi fost un singur pas. Pas pe care, cu ajutorul unei valize cu bani, nu mă îndoiesc că l-ar fi reușit.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
