„Îngerii căzuți” se intitulează o carte apărută la Editura „Corint”, datorată universitarului ieșean Cristian Sandache. Subtitlul „O istorie a extremei drepte din România” s-ar cuveni să explice metafora din titlu, numai că-s necesare niscaiva cunoștințe de „îngerologie”, făr-de care greu conjugi noțiunea de înger, fie el și căzut, cu numele lui Hitler, Mussolini, A.C. Cuza ori Zelea Codreanu. În Vechiul Testament, îngerii sunt mesagerii lui Dumnezeu. În Noul Testament, aduc marile vești, de fiecare dată bune (de altfel, se spune că toate noțiunile faste își au îngerul lor – al armoniei, al bucuriei, dăruirii, fraternității, iubirii, iertării, libertății, păcii etc. etc.). Iar fiecare seminție își are îngerul propriu – un fel de ambasador reprezentându-l pe Dumnezeu. Sf. Pavel atrage însă atenția că unii dintre aceștia au trădat, fiind victime ale pornirii orgolioase de a uzurpa tronul Tatălui.
Dl. Pleșu, un bun cunoscător al temei, identifică și culpa: au pus mai presus națiunea decât iubirea aproapelui, comuniunea de sânge decât comuniunea spirituală. Care va să zică, niște îngeri naționaliști. N-avem știință dacă aceiași îngeri protectori și-au păstrat rangul și misia după tristele experiențe ale sângerosului veac XX sau au fost înlocuiți. Oricum, Hitler & comp., naționaliști învederați, pot fi rânduiți printre îngerii căzuți, chiar dacă, la prima vedere, sintagma nu prea pare la locul ei. Titlul, ca titlul; cartea este foarte bine scrisă, bogat informată, cu comentarii la nuanță și atestă curajul de a părăsi tradiționala viziune maniheistă: Hitler, Drieu la Rochelle, Degrelle, Ante Pavelici, Zelea Codreanu, Szalasi, Sima, Mussolini (chiar și ridicolul A.C. Cuza) pot primi anumite circumstanțe atenuante. Evident, dacă și când este cazul. Câte odată mai des, câte odată rar, se pare c-ar fi…
Întinsul capitol menit să lămurească apariția legionarismului și a „Gărzii de fier” pune în discuție realități românești care, dacă nu justifică până la capăt, barem explică: „Carol II s-a dovedit o decepție. Influențabil, fricos, de un feroce egoism, el începe să arate poporului său sub masca strălucitoare care din zi în zi se descojea. Afaceri dubioase, trafic de influență, îmbogățiri fabuloase, luxură dezlănțuită…” Ducic, ambasadorul Jugoslaviei, un atent și avizat observator al realităților românești, comenta astfel (1938) înființarea, ca reacție, a „Gărzii de fier”: „Este un partid mai mult dinamic decât ideologic și mai mult cucerește decât convinge; el demolează vechiul fără a crea nimic nou și conducătorii lui sunt într-o măsură mai mare niște revoltați împotriva unei stări de lucruri vechi decât purtătorii unor soluții noi (…) Mișcarea lui Codreanu este pur tinerească, pe de-a întregul idealistă sub raport ideologic, moralizatoare și reformatoare, având principiul că totul trebuie început din nou”. În vorbe, „îngerii căzuți” de la noi cereau cinste, morală, muncă, adevăr, competență, spirit de jertfă. În fapt, au apăsat și mai mult pe coarda antisemită, la modă atunci, și au comis eroare după eroare, în primul rând datorită tinereții și inexperienței, apoi utopicei viziuni împănate de misticism, în numele căreia au comis atrocități negate acum (Horia Sima a afirmat că asasinarea lui Iorga și Madgearu erau, de fapt, opera lui Carol II, care căuta încă un pretext pentru reprimare – tot așa cum, azi, se sugerează că turnurile gemene ar fi fost premeditat distruse de americani…). Nu-i destul să afișezi, fie și cu sinceritate, bune intenții și patriotism până dincolo de marginea naționalismului, dacă într-o mână ții Biblia și în cealaltă, pistolul. (Și Carol a fost îngeraș… căzut: a practicat „asasinatul de stat” mai ceva ca-n America de Sud, și, printr-o politică de-a dreptul catastrofală, a izbutit să piardă 33,8% din țară). Adevărat, în mișcarea legionară au fost lăsați să pătrundă „numeroși veleitari, personaje dubioase din punct de vedere moral și extrem de precare ca instrucție, inși animați de curajul căpătuirii rapide și accederii spectaculoase pe scara ierarhiei sociale”.
Paginile devenite istorie se citesc acum ca un roman, dar motivul pentru care am înserat acest comentariu la cartea lui Cristian Sandache este altul și-i mai mult decât îngrijorător: una câte una, tarele regimului carlist pot fi regăsite aidoma în societatea română de azi – priviți în jur. Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla reacția. Cum va fi?