ING Asigurări cere deduceri pentru pensii private în funcție de salariul mediu



Deducerile fiscale pentru contribuțiile la fondurile private de pensii ar trebui corelate cu salariul mediu, și nu fixate la o anumită limită, cum este cea actuală de 200 euro anual, pentru a nu descuraja populația să contribuie la aceste fonduri, a declarat, miercuri, directorul ING Asigurări de Viață, Bram Boon.
„Nu are sens să se limiteze deducerile dacă nu sunt corelate cu salariul mediu. În timp, salariul crește. Cu această limită de 200 de euro, oamenii vor aloca pensiei private un procent tot mai redus din salariul lor”, a afirmat Boon, prezent la un seminar privind pensiile private, organizat de Ziarul Financiar și ING Asigurări de Viață.
El a spus că în alte state s-a ales soluția limitării deducerilor fiscale la un procent din salariul mediu.
Potrivit proiectului de lege privind pensiile facultative, suma reprezentând contribuțiile angajatului la aceste fonduri este deductibilă fiscal, în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an.
Angajatorii își pot deduce o valoare similară din profitul impozabil, pentru plățile la fondurile de pensii efectuate în numele fiecărui angajat.
Boon a afirmat că piața financiară oferă insuficiente opțiuni cu privire la plasarea contribuțiilor la sistemul de pensii private, în speță depozitele și titlurile de stat.
„Oamenii ar trebui să poată să opteze pentru tipurile investiții care răspund cel mai bine cerințelor personale”, a apreciat directorul general al ING Asigurări de Viață.
El a mai spus că este foarte important ca perioada de timp între introducerea pilonului III și respectiv II să fie cât mai scurtă.
„Pilonul II este esențial pentru dezvoltarea pilonului III iar oamenii trebuie să înceapă să economisească în pensii private cât mai repede. Pe de altă parte, România nu poate să își mai permită să dea legi care nu pot fi aplicate”, a spus Boon.
El a afirmat că România are o clasă socială importantă formată din liber profesioniști și antreprenori care nu plătesc contribuții sociale la stat.
„Ei sunt excluși de pe piața pensiilor facultative. Ei ar dori să investească în pensii private și în asigurări de sănătate, unde au un control mai mare asupra modului cum sunt utilizați banii. Este incorect și nesănătos pentru economia românească să nu i se permită acestei categorii să participe pe piața pensiilor private”, a arătat Boon.
Reprezentantul ING Asigurări a spus că proiectele de lege care vor reglementa pensiile administrate privat (pilonul II) și facultative (pilonul III), aflate în proces de aprobare, reprezintă ultima șansă de îmbunătățire a cadrului legislativ din acest domeniu.
„Practic, adoptarea acestor legi reprezintă șansa unei vieți decente după pensionare pentru milioane de români”, a încheiat Boon.