Înfrângerea dătătoare de speranțe

Știți prea bine, cei care citiți constant rubrica asta, că pentru mine nu există noțiunea de „înfrângere onorabilă”, de fapt pretextul sub care loserii își ascund mai mereu neputințele. Cele mai multe astfel de înfrângeri le-am contabilizat de-a lungul vremii, desigur, în fotbal. În același sport mai figurează și alte chestii la fel de productive: și-au dorit victoria mai mult decât noi, mingea e rotundă, peste toate tronând aia cu ghinionul. Iar când e vorba de ghinion, se știe că nimic nu i se poate opune. Pe de altă parte, mai există, și nu numai în fotbal, și înfrângeri care îți dau speranța unor evoluții superioare în viitor. De regulă, astea apar atunci când diferența s-a făcut întâmplător, ori când învinșii par a avea rezerve ce pot fi valorificate: tehnică, știință a jocului, tinerețe etc. Mai există o situație oarecum atipică, aceea în care cel cu care ții, în care îți pui speranțe, pentru care tremuri în clipe de cumpănă, face ce face și pierde tocmai când nu te aștepți. Pierde exact când teoretic trebuia să câștige. Când îți era lumea mai dragă. În această categorie intrau până de curând handbalistele noastre. Indiferent de competiție, fie Națională, fie echipele de club, te îmbolnăveau de nervi, pierzând adesea meciuri ce păreau câștigate, în care diferențe de 3, 5 sau 10 goluri dispăreau ca prin farmec în câteva minute. Aici lucrurile s-au rezolvat, sper că definitiv, odată cu ultimul Mondial. Nu intru în detalii. De fapt, ceea ce vreau să spun aici este că înfrângerea Simonei Halep în fața Serenei, de acum vreo trei zile, chiar mi-a dat speranțe. De ce? Și de ce acum? Simplu: în primul rând pentru că am văzut-o pe Halep, pentru prima dată în carieră, râzând în hohote pe scaun, între game-uri, alături de antrenorul ei. Deși era condusă și deși era clar că o să ia bătaie. În al doilea rând, deoarece chiar a jucat tenis. În fond, a reușit să-i ia 7 game-uri Serenei, ceea ce înseamnă că n-a făcut figurație, că n-a apucat-o sila aia de tenis pe care ne-a tot arătat-o de vreun an încoace. Să fiu al naibii dacă înfrângerea asta, așa cum se vedea la televizor, nu mi s-a părut mai dătătoare de speranțe decât toate titlurile alea second hand cu care a urcat în clasament. Hai Simona!