Echipa locală de volei CSMU LPS Suceava a pierdut fără drept de apel prima partidă disputată în acest an pe propriul teren. Sâmbătă, în sala Unirea, în fața liderului seriei, CSU Galați, echipa noastră nu a avut nici un fel de replică până spre finalul meciului. În primele două seturi, elevii antrenorului Victor Pancu nu au reușit să câștige nici măcar 15 puncte la set, pierzând într-o manieră rușinoasă: 25-13, 25-11. Replica mai bună din ultimul act, când oaspeții s-au impus la 22, nu a putut șterge impresia evoluției foarte slabe, dezamăgitoare pentru public și antrenor.
„Nu speram să câștigăm acest meci, dar așteptam o replică mai bună a băieților mei. Din păcate, ambiția necesară la o astfel de partidă a lipsit. La acest meci nu am avut ridicător, iar greșelile au fost multe. Am rulat aproape tot lotul de jucători și sper ca cei tineri să fi învățat câte ceva după această înfrângere”, ne-a declarat după meci antrenorul Victor Pancu. Ajunși la jumătatea play-off-ului, sucevenii au acumulat numai înfrângeri, în trei meciuri disputate aceștia adjudecându-și doar un singur set.





