RUGBY

Înfrângere rezonabilă în fața unei formații fruntașe



În penultima etapă a returului Diviziei Naționale de Rugby, echipa locală CSM Bucovina Suceava a evoluat pe terenul uneia din candidatele la titlu, Contor Zener Arad. Cu toate că mulți dintre titularii au rămas acasă, din cauza accidentărilor sau a problemelor profesionale, sucevenii au început destul de curajos acest meci, reușind chiar să conducă pe tabelă la mijlocul primei reprize, scor 8 – 7, după un eseu marcat de Flutur și o lovitură de pedeapsă reușită de Conache. Gazdele au revenit în joc și au încheiat în avantaj prima parte a jocului, scor la pauză 21 – 11. În repriza a doua, în echipa gazdă au intrat și cei câțiva internaționali pe care antrenorul a vrut să-i menajeze, fapt ce a făcut ca balanța jocului să se încline în favoarea arădenilor, scor final 59 – 28. Cu toate că în repriza a doua au primit mai multe puncte decât în prima, sucevenii au marcat în partea a doua a jocului încă trei eseuri prin Bursuc, Stângu și Conache, ultimul trecându-și în cont și o transformare. „Nu mă pot bucura pentru această înfrângere, dar am arătat că nu am venit la Arad în excursie. Am reușit o primă repriză bună, dar am cedat fizic în a doua, unul din principalele motive fiind și deplasarea foarte lungă și obositoare. Jucătorii ambelor echipe s-au dăruit în teren și au reușit un spectacol sportiv într-un meci curat, fără incidente”, a declarat antrenorul sucevean Constantin Vlad. El a mai adăugat că dintre jucătorii săi, o evoluție peste media echipei au avut-o sportivii Stângu, Conache, Bursuc, Adăscăliței și Tofan. Sâmbătă, în ultima etapă a acestui campionat, echipa locală va juca pe teren propriu împotriva celor de la Universitatea Cluj.



Recomandări

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre
Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre