LIGA A III-A

Înfrângere în ultimul minut pentru Juventus



Seria de 6 meciuri fără înfrângere a formației fălticenene s-a întrerupt în minutul 90 al partidei susținute ieri în deplasare cu Willy Bacău. Juventus a evoluat în nota ultimelor întâlniri, adică bine, tinerii fotbaliști pregătiți de Ovidiu Murariu trebuind să se recunoască învinși în urma unui gol încasat după o bulibășeală în careu, în ultimul minut de joc. În acel moment oaspeții evoluau în inferioritate numerică, după ce fundașul Munteanu fusese eliminat puțin mai devreme pentru cumul de cartonașe galbene. „Echipa a jucat bine, nu am ce să le reproșez băieților. Așa e la fotbal, suntem obligați să trecem și prin momente ca acesta”, a declarat tehnicianul fălticenean. Juventus a evoluat în alcătuirea Mihai – Butnaru, Ciopraga, F. Aileni, Munteanu – Homneac, Pânzariu, Șuleru, Ov. Bosancu – Irimescu, A. Aileni. Au mai intrat Ciocârlan, Stanca, Pantea și Dănilă.



Recomandări