Sporting a pierdut clar meciul amical susținut ieri, în deplasare, cu FCM Dorohoi, scor 0-4 (0-3). Cel mai bun jucător al gazdelor a fost suceveanul Tudor Homneac, autor al unui hattrick. „Din păcate, în acest moment există o diferență de valoare evidentă între cele două formații. FCM Dorohoi are drept obiectiv în viitorul sezon promovarea în eșalonul secund, în vreme ce noi avem un lot de jucători cu o medie de vârstă foarte scăzută, alături de care am pornit procesul de reconstrucție”, a declarat managerul alb-verzilor, Ciprian Anton.
Sporting a evoluat în alcătuirea Afloarei – Kuruc, Vitu, Danieliuc, Moldovan, Siminicariu, Gugeanu, Longher, Vornicu, Ioancea, Bilț. Au mai intrat Țibichi, N. Alexandru, Vicol, C. Alexandru și Scutar.