Presiunea pentru creșterea salariilor va continua
România se va confrunta în continuare cu presiuni pe partea salariilor, situație generată și de mesajele transmise de muncitorii români din străinătate privind câștigurile obținute în alte țări, a declarat, sâmbătă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Având în vedere tocmai aceste mesaje, ale muncitorilor din străinătate, guvernatorul BNR întreabă cât este de realist să se mizeze pe creșteri salariale de 3-4%.
În primele nouă luni ale anului, salariul mediu nominal net a urcat cu 13,2%, la 1.040 lei, în timp ce inflația a ajuns, în luna septembrie, la 6,03%, pentru ca în octombrie să se situeze la 6,84%.
Creșterea medie a prețurilor a fost, în intervalul ianuarie-septembrie, de 0,4% pe lună, față de 0,3% pe lună în perioada similară din 2006.
Avansul salarial din 2006 a fost de 33,5%, iar creșterea prețurilor s-a situat în decembrie 2006 la 4,87%, avansul mediu fiind de 6,56%.
Restructurarea domeniului termoenergetic
Minsitrul Economiei și Finanațelor s-a întâlnit, sâmbătă, la Petroșani, cu repezentanții CNH pentru a discuta despre viitroul acestei societăți.
„Am propus un program în cinci puncte pentru anul viitor. Are în același timp obiectivul de a rezolva problemele curente, dar și a ne da o rezolvare de perspectivă”, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, ministrul Varujan Vosganian.Potrivit sursei citate, în cursul anului 2008 va fi abordat un plan structurat pe cinci puncte care va viza rezolvarea disfuncționalităților din acest domeniu.
“Noi credem că aceste cinci puncte ar putea să dea o rezolvare pe termen lung a CNH. Nu am autorizat creșteri de importuri pentru huilă și nu punem în nici un fel în pericol producția Companiei Naționale a Huilei”, a susținut ministrul.
Conform declarațiilor acestuia urmează să fie promovată o hotărâre de Guvern privind restructurarea CNH sub forma unei Societăți Naționale a Huilei.
Isărescu nu neagă criza pe piața valutară
Existența unei crize pe piața valutară nu poate fi negată, având în vedere evoluția cursului din ultima perioadă, iar mișcările violente de curs nu sunt de dorit, a declarat, sâmbătă, guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
„Nu pot să neg (existența unei crize pe piața valutară – n.r.), când au loc astfel de mișcări de curs’”, a declarat guvernatorul BNR.
El a adăugat că scăderile accentuate, urmate de creșteri puternice de curs sunt specifice turbulențelor pe piețele financiare.
De asemenea, Isărescu a arătat că rata de schimb este o variabilă importantă în toate economiile, iar pentru „o economie mică și deschisă’” ca a României mișcările de curs nu fac bine.
”Deși țintim inflația, nu suntem confortabili cu variații mari de curs’”, a spus Isărescu.
Leul s-a depreciat rapid în ultima perioadă, iar BNR a anunțat vineri un curs de referință de 3,6221 lei/euro, reprezentând cel mai înalt nivel din ultimele 19 luni și o creștere de 16,4% față de minimul acestui an, de 3,1112 lei, înregistrat la 2 iulie.
Un nivel mai ridicat al cotației leu/euro decât cel de vineri a fost publicat la 25 ianuarie 2006, când rata a fost de 3,6242 lei/euro.